More

    A fost găsit hoțul care a luat 1.600 euro dintr-o locuință din Pașcani

    Array

    A fost găsit hoțul care a luat 1.600 euro dintr-o locuință din Pașcani

    Au început vacanțele iar pentru a nu avea necaz atunci când vă întoarceți acasă, oamenii legii au lansat campanii de informare pentru a nu cădea victimă hoților. Polițiștii din Pașcani au desfășurat marți o acțiune pe raza Municipiului unde au dus la secție mai mulți bănuiți că ar fi făptații unor furturi. Astfel s-a descoperit hoțul dintr-o locuință care ar fi furat 1.600 de euro. Campania NU te cunosc, NU te primesc! continuă inclusiv în luna septembrie, iar polițiștii de la Proximitate vă vor vizita pentru a sta de vorba cu voi.

    Polițiștii din Pașcani au acționat marți, 25 iulie pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţe, dependinţe şi anexe gospodăreşti, cât şi pentru identificarea şi cercetarea persoanelor bănuite de comiterea unor astfel de fapte. Astfel, au fost legitimate 7 persoane, fiind conduse la sediul poliţiei pentru verificări 3 dintre acestea.

    “Spre exemplu, în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal întocmit pentru furt din locuinţă, poliţiştii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei. Astfel, un bărbat de 40 ani este bănuit că la data de 4 aprilie a.c. ar fi sustras din locuinţa unei persoane din Municipiul Paşcani 1.600 euro. Întrucât părţile s-au împăcat, dosarul penal va fi înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani cu propunere procedurală.” au precizat reprezentanții ISJ Iași.

    Tot în această perioadă se desfășoară și campania NU te cunosc, NU te primesc! ce este inițiată de IPJ Iași. Aceasta are ca scop să transmită mesaje de prevenire a acestui tip de infracţiune şi să-i ajute pe cetăţeni să-şi protejeze locuinţa şi bunurile. Perioada de derulare a campaniei este iulie-septembrie 2017, iar grupul ţintă îl reprezintă cetățenii din Municipiul Pașcani și comunele limitrofe, un accent deosebit fiind acordat mediului rural.

    “Cum acționează hoții care își ademenesc victimele cu diverse oferte; Ce trebuie să știi despre acești infractori; CE TREBUIE SĂ FACI pentru a îi ține pe hoții departe de locuința ta.” sunt doar câteva dintre aspectele vizate de acest demers preventiv care îți propune să încurajeze cetăţenii să fie buni vecini, să observe persoanele şi comportamentelor suspecte în apropierea zonei de domiciliu şi să îi convingă pe vecinii, prietenii şi membrii familiei să respecte cele mai elementare reguli de siguranţă personală.

    Amintim că în astfel de cazuri persoanele în vârstă sunt cele mai vulnerabile iar de cele mai multe ori din cauza vârstei înaintate, acestea nu pot oferi detalii exacte polițiștilor cu privire la semnalmentele infractorilor sau alte aspecte legate de aceștia, lucru care face mai dificilă ancheta.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Tânăr de 18 ani arestat pentru complicitate în dosarul de furt calificat cu o pagubă de 180.000 de lei

    La data de 12 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au efectuat o percheziţie domiciliară, pe raza comunei Moţca, în...

    Declarația politică a deputatului Sorin Năcuță cu privire la amenajarea hidroenergetică Pașcani

    C.P. După o informare privind stadiul lucrărilor la Amenajarea Hidroenergetică Pașcani, după discuții prealabile cu președintele Consiliului Județean, dl Costel Alexe și cu președintele...

    Un magazin al primarului Pașcaniului a fost spart marți seara – VIDEO

    Unul dintre magazinele primarului municipiului Pascani a fost spart marti, 13 martie, imediat dupa lasarea intunericului. Este vorba despre locatia de pe strada Stefan cel Mare, din centrul orasului. Un tanar in varsta de 30 de ani, care ar fi fost baut, a spart geamul de la intrare si a luat mai multe bunuri din unitate.  //

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet