More

    A fost depusă cererea de finanţare pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino

    Array

    Primăria Paşcani a depus cererea de finanţare din fonduri europene pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino. În cursul zilei de astăzi dosarul a fost predat reprezentanţilor de la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, chiar de către administratorul public Gică Zanet. Asta după ce consilierii păşcăneni s-au întrunit în două şedinţe de urgenţă pentru a analiza şi vota indicatorii tehnico-economici şi bugetul investiţiei.

    Pentru început va avea loc o evaluare administrativă a proiectului, pentru îndeplinirea condiţiilor de conformitate, în care se verifică actele depuse la dosar.
    În câteva săptămâni de zile Pascaniul ar putea avea un prim răspuns, Dacă va obţine cel puţin 70 de puncte atunci cererea de finanţare va intra în a doua etapă de evaluare, tehnica şi financiară, apoi va fi semnat contractul de finanţare şi vor avea loc licitaţiile.
    Data limita de depunere a fost 25 august pentru că proiectul să fie acceptat la finanţare fără să intre în competiţie cu alte cereri. Solicitările depuse după această dată, până în noiembrie, sunt finanţabile în ordinea punctajului obţinut, din banii ramasi nedistribuiti.

    Proiectul este estimat la 21,9 milioane de lei, 20,5 din fonduri UE iar restul din bugetul local, cheltuieli neeligibile şi cofinanţare la cele eligibile. Sumele prezentate sunt estimative şi ar putea să scadă semnificativ în urma licitaţiilor. “Palatul Cantacuzino” a fost cumpărat de administraţia locală în anul 2013, de la foştii moştenitori pentru suma de 180.000 EURO (cererea iniţială a fost de 330.000 EURO). În câţiva ani de zile, după mutarea activităţii “Clubului Copiilor” edificiul a ajuns într-o fază avansată de degradare.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Anunt licitatie spatiu Pascani

    SCM GR I MUNCA COLECTIVA Pascani anunta scoaterea la licitatie pentru vanzare a spatiului in suprafata de 96,46 mp, situat in Pascani, strada Gradinitei, nr...

    Mașină cu țigări de contrabandă, oprită în trafic la Târgu Frumos

    La data de 25 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi au depistat un bărbat, de 52 ani, din jud. Neamţ,...

    Incendiu la o locuință din Vânători

    În data de 01.2021, ora 13:46, două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au intervenit în localitatea Vânători, comuna Vânători, judeţul Iași, pentru...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI