2.2 C
Paşcani
miercuri, martie 29, 2023
Array

A fost aprobat mitingul anti Apa Vital

Mitingul de protest împotriva operatorului ieşean Apă Vital programat duminică, de la orele 18.00 a fost avizat de către comisia specială pentru adunări publice din cadrul Primăriei Paşcani, cu unele condiţii.

comisie miting
Întâlnirea a avut loc astăzi la sediul instituţiei din Paşcani unde au participat şeful Jandarmilor, Poliţiei Naţionale şi ai Poliţiei Locale din Paşcani alături de primarul oraşului, Dumitru Pantazi şi doi dintre iniţiatori Ion Motatu şi Dumitru Popa.

Aşadar, mitingul anti Apă Vital va avea loc în piaţeta “Mihail Sadoveanu” din centrul oraşului în ziua de 14 iunie între orele 18.00 şi 20.00 conform solicitării înaintate administraţiei locale de către Ion Motatu, Popa Dumitru, Ioan Radu şi Romel Vântur în ziua de joi, 11 iunie.

În urmă discuţiilor s-a stabilit că obligaţie pentru organizatori să asigure un climat liniştit, iar florile, spaţiul verde şi mobilierul să nu fie distruse.

Menţionăm că acţiunea de duminică va fi supravegheată de jandarmi, poliţişti de la ordine publică, locali şi de la rutieră alături de pompieri şi personalul medical de la Ambulanţă.

Alte articole

Cine are dreptate? Masini distruse, sofer ranit

  Doua autoturisme distruse in urma unui accident rutier. Evenimentul...

Trei zile de restrictii, de circulatie, in centrul Pascaniului

  Restrictii de circulatie in centrul municipiului Pascani in perioada...

Stolniceni -Prajescu: 105 de la Unirea Basarabiei cu România – VIDEO

Unul dintre cele mai importante momente istorice ale natiunii...

Stalp de telecomunicatii, rupt de vant

Semnal de alarma pe strada Stefan cel Mare din...

Alegeri PSD la Tatarusi, Motca si Miroslovesti

  Seria conferintelor PSD in zona Pascani pentru alegerea presedintelor...
Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow