More

    A doua probă a examenului de bacalaureat. Subiecte ușoare la matematică, nu și la istorie

    Array

    Astăzi s-a desfășurat a doua probă scrisă a examenului de bacaluareaut, considerată de mulți dintre elevi, cea mai dificilă. Astfel, absolvenții de liceu, în funcție de profil, au avut de dat examen la Matematică sau Istorie.

    Cei de la profilele Matematică-Informatică, Pedagogic, Ştiinţele Naturii şi Tehnologic au susținut a doua probă la matematică și tot în funcție de importanța disciplinei în raport cu profilul studiat în anii de liceu au primit subiecte de dificultate diferită M1 sau M2.

    Elevii au avut de rezolvat trei subiecte de dificultate medie, notate cu câte 30 de puncte fiecare, toate fiind obligatorii. Subiectele au fost ușoare, iar candidații vor fi punctați şi dacă rezolvă parţial cerinţele, la evaluarea lucrărilor fiind punctate oricare alte metode care duc la un rezultat corect.

    Părerea generală a elevilor care au ieșit de la proba de matematică a fost una pozitivă, subiectele fiind considerate ușoare, de cei mai mulți dintre ei.

    Unii elevi s-au încurcat din graba de a rezolva subiectele sau nu au analizat enunțurile, greșind din neatenție.

    Subiectele au fost de dificultate medie, iar profesorii de matematică le consideră chiar cu mult mai ușoare decât în anii trecuți, șansele de promovabilitate fiind anul acesta cu mult mai mari.

    La istorie însă, elevii au ieșit din examen nemulțumiți și supărați, pentru că subiectul al treilea le-a dat bătăi de cap. Aceeași temă, privind instituţiile, autonomiile şi tratatele, se regăsește și în subiectul de anul trecut, motiv pentru care unii dintre ei nu l-au mai aprofundat anul acesta.

    Și primul subiect a creat confuzii între elevi, unii dintre ei neștiind exact la ce se referă termenul ”postdecembristă” sau la ce acțiuni ar fi trebuit să se refere în rezolvarea subiectului. Așadar dacă la matematică dificultatea probei a fost medie spre mică, la istorie subiectele au fost însă de dificultate medie spre mare, adică ceva mai grele decât anul trecut.
    Amintim că vineri este ultima probă scrisă a examenului de bacalaureat, cea la alegere, în funcție de profil și opțiunile elevilor.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Proiect: Vacanțele școlare, diferențiate în funcție de cele 4 macroregiuni ale țării și de ciclurile de învățământ

    Un proiect depus la Parlament prevede că vacanțele școlare ar urma să aibă loc diferențiat în funcție de cele 4 macroregiuni ale țării, dar și în funcție de ciclurile de învățământ. //

    Tânăr de 26 de ani, prins băut la volan

    La data de 19 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău au depistat un tânăr de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe DE 58 în comuna Cotnari, fiind sub influenţa alcoolului, în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. //

    Rata şomajului a urcat la 5% anul trecut (INS)

    Rata şomajului a urcat la 5% anul trecut, în creştere de la 3,9% în anul precedent, iar nivelul cel mai ridicat (17,3%) a fost consemnat în rândul tinerilor (15-24 ani), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi. //

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet