16 C
Paşcani
duminică, septembrie 29, 2024

Restricții rutiere în municipiul Pașcani, de Ziua Copilului

Începând de vineri, 31 mai, în municipiul Pașcani sunt mai multe restricții rutiere în zone diferite pentru organizarea Zilei Internaționale a Copilului și pentru amenajarea noului sens giratoriu din fața magazinului DEDEMAN.

Astfel, pentru sărbătoarea de pe 1 iunie, restricțiile sunt valabile până spre finalul zilei de sâmbătă în următoarele locații:

  • sensul de mers din centrul municipiului pe strada Ștefan cel Mare, cuprins între Poștă și supermarketul Profi este închis pentru concursul de desene pe asfalt;
  • anumite tronsoane din zona străzii Stadionului municipal vor fi închise sâmbătă pentru un concurs de karting.

Tot de vineri, 31 mai, sunt restricții și în zona unde se construiește magazinul DEDEMAN, deoarece au început lucrările la amenajarea sensului giratoriu de pe strada Grădiniței. Astfel că, șoferii care ies de pe strada Calea Romanului trebuie să facă obligatoriu la dreapta, iar parcarea este interzisă în fața blocurilor de peste drum din zona magazinului.

Lucrările de amenajare a sensului giratoriu, care va avea o forma definitivă, ar urma să fie realizate până la începutul lunii august.

 

 

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70