12.7 C
Paşcani
luni, mai 23, 2022
Array

Primăria caută locuri pentru amplasarea platformelor de gunoi

Pregătiri pentru colectarea selectivă a deşeurilor manajere şi reciclabile la Paşcani. Comisia s-a întrunit la sfârşitul săptămânii trecute pentru a identifica locurile unde se vor amenaja cele 239 platforme de gunoi aferente municipiului.

Administraţia din Paşcani a început să stabilească locurile pentru amenajarea platformelor de gunoi. În acest sens, comisia pentru identificarea locurilor unde vor fi construite 239 rampe s-a întrunit joi în şedinţă la Primărie după care membrii au mers pe teren unde s-au făcut propuneri. Printre străzile vizate se află 1 Decembrie 1918 – D2 şi B4, 22 Decembrie, pe Izvoarelor – G6, lângă unitatea Jandarmi, Ceferiştilor – pasarela de la Gară, lateral Piaţă Vale, intersecţia cu Amurgului şi între ştrand şi poligon, pe strada Traian Vuia, Dragoş Vodă, Camil Petrescu, Crinilor, Mihail Kogălniceanu – V1-3, N. Iorga – scări mari, Vatră şi Abator.

Până acum membrii comisiei au identificat 66 de locuri pentru amenajarea platformelor de gunoi, iar tot atâtea sunt cele existente în municipiu. În cursul acestei săptămâni se vor mai face vizite în teren pentru completarea numărului total impus prin regulament de ADIŞ.

În zona blocurilor platformele vor conţine trei containere de 1.100 litri pentru deşeuri reciclabile şi unul sau mai multe pentru deşeuri menajere. Fiecare platformă va deservi la 200 persoane.
La case, platformele vor conţine trei containere pentru hârtie/carton, plastic/metal şi sticlă, iar deşeurile menajere vor fi colectate “din poartă în poartă”. Va fi făcută o rampă la 50 gospodării.

Sunt şi condiţii ce trebuie respectate la construirea acestor platforme. Printre acestea se află suprafaţa de minim 12 mp, branşament la reţeaua de apă şi canalizare, să fie poziţionate la cel puţin 10 metri faţă de locuinţe, iar accesul autospecialelor care ridică gunoiul să fie posibil.

Amenajarea platformelor se va face anul viitor cu fonduri de la bugetul local. Containerele în care se vor colecta deşeurile au fost cumpărate de Consiliul Judeţean în urmă cu doi ani şi împărţite Primăriilor.

 

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Pășcănean premiat la „Cupa Portas” la șah

   In zilele de 21 si 22 mai ,la Botosani...

Acțiune pentru siguranța comunității la Hîrlău

La data de 21 mai a.c., polițiștii Poliției Orașului...

Scandalagii amendați la Pașcani

La data de 22 mai a.c., polițiștii Poliției Municipiului...



Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow