More

    Prima etapă de dezinsecție și deratizare în Pașcani

    Array

    Prima etapă de dezinsecție și deratizare în Pașcani

    Închideți ferestrele! De mâine seară începe campania de dezinsecție și deratizare. Speciliștii vor da cu substanțe pe domeniul public al Municipiului, aceasta fiind prima etapă a acțiunii, următoarea fiind programată în luna iulie.

    În noaptea de 22 spre 23 iunie, pe domeniul public al Municipiul Pașcani va fi pulverizata o substanta toxica impotriva țânțarilor și șobolanilor. Astfel, acesta va fi prima etapă din programul de dezinsecție și deratizare.

    Următoarea etapă a acțiunii este programată în luna iulie, în funcție de condițiilor meteo. Se va da cu substante pe domeniul public, în domeniul privat – scări de bloc și subsoluri, este în atribuția proprietarilor.

    Societatea care va presta serviciile a fost selectata în urma unei licitaţii, valoarea contractului fiind 109.000 lei, fără TVA. Legislativul păşcănean a aprobat planul de dezinsecţie şi deratizare pentru acest an.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Cadrele didactice din județul Iași se pot vaccina la Târgu Frumos, un centru amenajat

    Printr-o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași s-au stabilit următoarele fluxuri și centre de vaccinare care vor fi deschise începând...

    Sedință de Consiliu Local importantă la Primăria Miroslovești

    Sedinta importanta de Consiliu Local la Primaria comunei Miroslovesti, vineri, 15 ianuarie. Pe ordinea de zi au fost inscrise 16 proiecte de hotarare, importante...

    Pregatiri pentru mutarea activitatii Scolii „Iordache Cantacuzino

    Pregatiri intense pentru relocarea activitatii educationale a Scolii Iordache Cantacuzino din Pascani. Cladirea urmeaza sa intre in renovare, din primavara acestui an iar pana...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI