20.8 C
Paşcani
marți, august 9, 2022
Array

8 aprilie, Ziua Internațională a Rromilor

Ştiaţi că… 8 aprilie este și Ziua Internaţională a Rromilor? Într-o școală din apropiere de Pașcani azi a fost sărbătoare. S-a cântat, s-a dansat, iar Asociația care de câțiva ani se ocupă de păstrarea tradițiilor și datinilor țigănești aștepată tineri care să facă voluntariat. Până una alta, trei francezi fac lecții și îi ajută pe cei 25 de copii din comuna Stolniceni Prăjescu.

Materialul video în cadrul știrilor INFOBIT.

Ei sunt doar o parte dintre copiii care zilnic sunt prezenți la Clubul “Inimi pentru inimi” din incinta Grădiniței cu program normal din satul Cozmești, comuna Stolniceni Prăjescu.

Acolo, voluntarii ajută copiii la teme, apoi desfăşoară diverse activităţi bazate pe educaţia non-formală. Clubul este deschis de luni pană vineri de la ora 10:00 pana la 14:00. În momentul de față, voluntari sunt trei tineri din Franța.

Ștefana este sufletul Asociației. De ani de zile se ocupă de proiecte care promovează cultura rromilor şi identitatea neamului rrom. Chiar dacă începutul a fost mai greu.

Astăzi, la zi de sărbătoare, pentru că în fiecare an pe 8 aprilie este marcată Ziua Internațioanlă a Rromilor, reprezentații Asociației Gipsy Eye („Ochi de ţigan”) au pregătit un program artistic. S-a cântat și mai ales s-a dansat cu plăcere și pasiune pe muzică țigănească. Fetele s-au îmbrăcat în fustele și bluzele strident colorate.

Rromii din întreaga lumea au și un imn. Este vorba despre “Gelem, gelem/ Umblăm, umblăm”. El a fost ascultat și în cadrul serbării organizate la nivelul Clubului.

Gabriela, o țigancă frumoasă cu ochii verzi a vorbit celor prezenți despre importanța acestei zile, când a fost adoptată dar și care sunt simbolurile rromilor de pretutindeni. 8 aprilie – Ziua Internaţională a Rromilor de pretutindeni a fost adoptată la primul Congres Mondial al rromilor, Londra, 1971. Tot în anul 1971 au fost alese simbolurile rromilor: – steagul – dreptunghiular, cu jumătatea superioară albastră, cea inferioară verde, iar în centru cu o roată de culoare roşie, reprezentând „roata universului”, cu 16 spiţe; – Motto-ul – ,,Opre, Rroma!”/,,Sus, rromilor!”

Despre partea bună a rromilor așa cum îi cunoaște ea ne spune Ștefana care în ultimii ani a stat printre ei.

Tot pentru a marca această zi, pe holul instituției a fost aranjată o mica expoziție cu cărți, manuale și reviste.
Amintim că în România, ziua de 8 aprilie se marcheză ca “Sărbătoarea etniei rromilor din România”, stabilită de Parlament prin Legea nr. 66/22 martie 2006.

Rromii sunt un grup etnic migrat din India în perioada medievală, majoritatea acestora stabilându-se în Europa, în America sau în alte colţuri ale lumii. În Europa cele mai importante comunități trăiesc în România, Bulgaria, Macedonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Spania, Grecia şi Serbia. Limba rromani face parte din ramura indo-ariană a familiei de limbi indo-europene, fiind similară cu alte limbi indiene precum hindi.

 

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow