11 C
Paşcani
duminică, martie 26, 2023
Array

Primăria Paşcani cauta avocaţi pentru a se apăra. Câte 6 procese pe zi, nici un jurist bun pentru instante

Situaţie fata precedent la Primăria Paşcani. Instituţia a rămas fără jurişti cu experienţă care să reprezinte interesele comunităţii locale în procesele aflate pe rolul instanţelor de judecată. Informarea a fost făcută de edilul municipiului la începutul şedinţei de astăzi a Consiliului Local Paşcani. El a fost nevoit să retragă de pe ordinea de zi două proiecte pentru că nu erau bune pentru a fi votate, unul dintre ele cu privire la achiziţionarea unor servicii de consultanţă din partea unor avocaţi sau case de avocatură. Primarul păşcănean a spus că administratia locală are, zilnic, 6-7 procese şi nici un jurist din Primărie nu are suficientă experienţă pentru a reprezenta interesele Primăriei în fata judecătorilor. Primarul a mai spus că a organizat mai multe concursuri dar că nu sau prezentat candidaţi pentru ocuparea posturilor vacanţe.
Directorul economic al Primăriei a explicat că aceeaşi situaţie se regăseşte şi în alte unităţi din ţară şi că administraţiile locale apelează la serviciile avocaţilor pentru a fi reprezentate în procesele aflate în desfăşurare. La Paşcani astfel de servicii ar urma să fie contractate în urma unei selecţii de oferte.
Acesta problemă a fost discutată şi în comisiile de specialitate. Consilierii au cerut lămuriri pe marginea proiectului de hotărâre deoarece nu erau prevăzute nici perioada nici procesele pentru care ar fi necesară asistenta juridica din partea avocaţilor.
Menţionăm că proiectul va fi repus în dezbatere în ultima şedinţă din acest an. Cele mai multe dintre procese sunt cele cu privire la fondul funciar. De asemenea administraţia locală trebuie să recupereze aproape 2 mil de lei, prejudicii aduse bugetului local de foştii primar Grigore Craciunescu şi Neculai Răţoi alături de unii funcţionari din Primărie, precum şi cele peste 2 milioane de lei în dosarul Agrocomplex.

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow