More

    Profesorii de biologie premiați de municipalitate. A IX-a ediție a evenimentului ”Domnilor profesori, cu dragoste”- VIDEO

    Array

    Profesorii de biologie pensionari din Pașcani și suburbii au fost felicitați în această seară pentru întreaga activitate și premiați într-un cadru festiv, special dedicat lor. Diplomele au fost înmânate de primarul municipiului, omagiile au fost expuse prin reprezentanții instituțiilor de învățământ, iar seara a fost încheiată printr-un concert susținut de artistul Alexandru Jula.

    Așa cum deja a devenit o obișnuință pentru municipalitate, în această seară a avut loc la Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu” din Pașcani, a IX-a ediție a manifestării cultural-artistice și educative ” Domnilor profesori, cu dragoste ”, dedicată de această dată profesorilor pensionari de biologie din localitate și suburbii.

    Cu ocazia acestui eveniment, 20 de profesori au fost recompensați de către autoritățile locale cu flori, diplome și premii în bani, iar o parte dintre cei care au putut fi prezenți (13), au urcat pe scenă și au fost felicitați de conducerea celor două instituții publice, Casa de Cultură și Primăria Municipiului, pentru întreaga activitate didactică susținută cu responsabilitate, în slujba educației.
    pantazi si calistru
    Din partea fiecărei școli, ce și-a omagiat cu această ocazie foștii profesori a urcat pe scenă câte un reprezentant pentru a susține un ”laudatio”, în cinstea celor care au onorat cu devotament cariera de dascăl în cadrul disciplinei pe care au predat-o: biologia.

    Printre cei premiați s-au regăsit Ana Anuşca, Vasile Oloieru, Clarisa Ciopraga, Natalia Hariga, Maria Beceru, Geta Panainte, Elena Gugeanu, Georgeta Mahu, Dorina Gherman, Viorica şi Dumitru Pasat, Dorel Burleac, Dumitru Zaharia și Vasile Olteanu.

    Maria Beceru, fosta coordonatoare a cercului pedagogic zonal a ținut să mulțumească organizatorilor și municipalității pentru că nu uită de profesorii care au finalizat activitatea la catedră, considerând aceste evenimente nu doar ocazii deosebite de prețuire dedicate dascălilor, ci și momente cu ajutorul cărora profesorii își pot revedea cu drag foștii colegi și prieteni.

    La sfârșitul festivității de premiere, în semn de prețuire și mulțumire pentru aportul pe care acești profesori l-au adus de-a lungul anilor în sprijinul educației, Casa de Cultură a pregătit un concert susținut de Alexandru Jula.
    alexandru jula
    Artistul a întreținut publicul cu piese cunoscute din repertoriul propriu și nu numai, amintind prin versuri hazlii și anecdote, momente amuzante din viața de profesor și elev.

    Menționăm că la eveniment au participat în jur de 200 de persoane, printre care viceprimarul Vasile Axinte și Dumitru Pantazi, primarul municipiului, acesta fiind cel care a anmânat diplomele profesorilor pensionari.
    Pentru aceste manifestări a fost alocată de la Bugetul Local, conform proiectului de hotărâre aprobat de consilierii pășcăneni la începutul anului, suma de 7.000 de lei.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Primarul Pascaniului nu mai are timp de Facebook. Trimiteti mesajele pe pagina Primariei, cu numele si adresele reale.

    Mesaj important pentru pascanenii care obisnuiesc sa foloseasca retelele de socializare pentru a semnala diverse probleme, autoritatilor locale. Daca aveti mesaje sau intrebari pentru...

    Sedinta Comisiei Locale de Fond Funciar a fost amanata. Se asteapta un raport devastator

    Pascanenii care mai au inca probleme nerezolvate privind obtinerea titlurilor de proprietate pentru terenurile cuvenite sau detinute, mai au de asteptat. Sedinta Comisiei Locale...

    Alte 2.520 de doze au fost distribuite către 15 centre de vaccinare. 126 de doze la Târgu Frumos și 84 la Hârlău

    Cu suportul și protecția echipajelor de jandarmi, astăzi s-a organizat transportul și distribuirea de la sediul Direcției de Sănătate Publică Iași către centrele de...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI