More

    70 de elevi merg în tabăra de jurnalism de la Muncel

    Array

    Peste 70 de elevi pasionaţi de jurnalistică din toată ţara participă până pe 27 iunie, alături de profesorii coordonatori, la Tabăra naţională de reviste şcolare ce are loc la Muncel, în vestul judeţului. Participanţii sunt redactori ai revistelor şcolare ce au fost laureate recent în urma concursului naţional de profil.

    Judeţul Iaşi este reprezentat în tabără de 8 elevi, din 4 unităţi de învăţământ, redactori la revistele „European fragrances” (Colegiul Naţional), ALECART (Colegiile Naţional şi „O. Băncilă”), „Corolar” (Colegiul „C. Negruzzi”) şi „Palatinii” (Palatul Copiilor). „Tabăra naţională de reviste şcolare, aflată la cea de-a XVI-a ediţie în judeţul nostru, vine ca o recompensă pentru efortul elevilor din colectivele de redacţie, îndrumate de profesori pasionaţi, a spiritului liber exprimat, a originalităţii şi lucrului în echipă. În Iaşi, în fiecare an, la faza judeţeană a concursului participă peste 80 de reviste şcolare din mediul urban şi rural. Consider că datorită feedback-ului acordat participanţilor de către comisia judeţeană de evaluare, după jurizare, calitatea revistelor a crescut atât din punct de vedere al subiectelor abordate, în context cu necesităţile şi interesele elevilor, cât şi ca diversitate a speciilor jurnalistice, formă şi grafică, iar tabăra de la Muncel va reprezenta o provocare interesantă pentru tinerii ziarişti din ţară”, a declarat Alla Apopei, inspector pentru proiecte educaţionale. Tabăra este organizată în parteneriat de Inspectoratul Şcolar şi Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret. Pe durata desfăşurării acesteia, elevii vor vizita Iaşul şi nordul Moldovei, se vor întâlni cu scriitori şi ziarişti ieşeni, se vor întrece în concursuri de creaţie şi vor edita tradiţionala revista „Muncel”.

    Sursa Ziarul de Iasi

    Ce părere ai?

    Related Articles

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet