22.1 C
Paşcani
joi, august 11, 2022

7.757 de persoane din judeţul Iaşi primesc ajutor pentru susţinerea familiei

În judeţul Iaşi existau, la sfârşitul lunii februarie a acestui an, 7.757 de persoane care primeau bani de la stat pentru susţinerea familiei. Valoarea totală plătită acestor ieşeni de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi s-a ridicat la 1,43 milioane lei, potrivit raportului întocmit de reprezentanţii instituţiei ieşene.

Suma medie a unei alocaţii în februarie 2021 a fost de 184,58 lei. Comparativ cu luna februarie a anului 2020, numărul beneficiarilor plătiţi din judeţul Iaşi a fost mai mic cu 305. Cei mai mulţi beneficiari plătiţi s-au înregistrat în comunele Deleni – 341, Lungani – 338 şi Mironeasa – 260, iar cei mai puţini în comunele Ţuţora – 9  şi Valea Lupului – 7. În municipiul Iaşi au fost 169 de beneficiari ai alocaţiei pentru susţinerea familiei.

Alocaţia pentru susţinerea familiei este oferită de stat cu scopul de a sprijini îngrijirea, educarea şi dezvoltarea copiilor, fiind un beneficiu care se acordă selectiv familiilor care au un venit net pe membru de familie de până la 530 lei, care îndeplinesc şi alte condiţii referitoare la bunurile materiale aflate în posesie, precum şi la frecventarea de către copiii de vârstă şcolară a cursurilor. Cuantumurile se stabilesc în raport cu tipul familiei, veniturile realizate şi numărul de copii îndreptăţiţi să beneficieze de acest ajutor de la stat.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Accident rutier cu patru victime la Butea

Accident rutier cu trei victime in comuna Butea. Evenimentul...

Doua persoane, înecate in raul Moldova

Tragedie in comuna Miroslovești. Doua persoane sau înecat in raul...
Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow