10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

5.000 de absolvenţi de liceu din Iaşi intră luni în bacalaureat

Peste 5.000 de absolvenţi de liceu din judeţul Iaşi s-au înscris la examenul de Bacalaureat din acest an, prima probă urmând să se desfăşoare la începutul săptămânii viitoare. Mai exact, la nivelul judeţului s-au înscris un număr de 5.308 de candidaţi, 4.780 fiind din seria curentă, iar 528 de candidaţi din seriile anilor anteriori.

Candidaţii vor susţine probele scrise în 31 de centre de examen, dintre acestea 23 de centre fiind organizate în municipiul Iaşi, iar opt în afara municipiului. Dintre cele opt din afara muncipiului, trei sunt în Paşcani, două în Hârlău, iar câte un centru în Târgu-Frumos, Podu Iloaiei şi Răducăneni. Pentru corectarea tezelor vor fi organizate, în municipiul Iaşi, trei centre de evaluare. În ceea ce priveşte buna desfăşurare a examenului, în centrele de examen şi în cele de corectare a lucrărilor vor participa, în comisii specifice, 1.500 de cadre didactice.

„Absolvenţii vor susţine prima probă, la limba şi literatura română, pe 28 iunie. Pe 29 iunie este programată proba obligatorie a profilului, urmând ca pe 30 iunie să se desfăşoare proba la alegere a profilului, iar pe 1 iulie, proba la limba şi literatura maternă”, au precizat reprezentanţii ISJ Iaşi. Primele rezultate înainte de contestaţii vor fi afişate pe 5 iulie, până la ora 12.00, eventualele contestaţii putând fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00 – 18.00. Acestea vor fi soluţionate în perioada 6 iulie- 9 iulie, în cursul zilei de 9 iulie urmând să fie afişate rezultatele finale.

Cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului se va desfăşura în perioada august – septembrie 2021. Astăzi, de la ora 11, Comisia Judeţeană de Bacalaureat va stabili în şedinţă publică, prin tragere la sorţi, componenţa comisiilor din centrele de examen şi din centrele zonale de evaluare.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole