12.9 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

400 de vaccinări la chiuvetă pe zi. Detalii uluitoare din ancheta procurorilor în cazul Ciohorăni

„Ziarul de Iaşi” a reuşit să obţină motivarea Tribunalului Neamţ, care a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile în dosarul „vaccinării la chiuvetă” în care este implicată şi dr. Daniela Bejan, medic de familie în comuna Ciohorăni. Procurorii descriu în referatul de arestare înaintat instanţei mecanismul ce a creat o adevărată reţea prin care erau solicitate sume de bani cuprinse între 120 şi 250 de euro pentru a obţine un certificat de vaccinare, fără ca persoanele respective să se fi imunizat. Multe, fără măcar să vină la cabinet. Procurorii susţin că solicitările erau transmise doar prin WhatsApp, prin mesaje criptate, către cei trei medici care introduceau datele pacienţilor în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV). Sumele de bani erau preluate de intermediari, care ar fi mai mulţi, conform procurorilor, dar în arest preventiv se află în momentul de faţă doar Dragoş Archir şi Aida Zabulic. Aceştia îşi opreau partea lor, între 20 şi 50 de euro, iar medicilor le dădeau apoi partea lor, între 100 şi 200 de euro. Se lucra atât de intens încât s-a ajuns, în cazul de la Iaşi, şi la 400 de vaccinări false pe zi. Erau chiar şi campanii de reduceri.

Potrivit motivării Tribunalului Neamţ, care a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile în dosarul „vaccinării la chiuvetă” din Iaşi şi Neamţ, banii erau solicitaţi în euro, dar adesea se primea şi o plată în lei din partea unor persoane. Astfel, din documentele instanţei se deduce faptul că medicii nu se întâlneau niciodată cu pacienţii care ofereau bani pentru eliberarea de certificate fictive de vaccinare. Însă serul pentru care se opta era întotdeauna acelaşi: Johnson&Johnson, „dată fiind posibilitatea imunizării cu o singură doză şi autorizarea cabinetelor medicilor de familie pentru a administra acest tip de vaccin”.

Vaccinaţii fictiv nici nu călcau în cabinete

Conform unui martor, care a fost şi denunţător în dosar, una dintre asistentele medicale ce intermedia legătura dintre „potenţiali clienţi” şi medicii de familie i-a spus că doctoriţa Daniela Bejan, din Ciohorăni – Iaşi, a eliberat într-o singură zi 400 de certificate de vaccinare fictive.„Întrucât şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la modalitatea de obţinere a adeverinţei / certificatului de vaccinare, a fost asigurat de numita (…) că nu este nicio problemă, deoarece medicul în cauză eliberase doar în acea zi 400 de astfel de certificate de vaccinare fictive şi nimeni nu poate dovedi nimic”, se precizează în motivarea instanţei.

Ancheta procurorilor a început în noiembrie 2021, când mai multe informaţii arătau că se formase o adevărată reţea care furniza certificate de imunizare anti-COVID-19, deşi nicio persoană nu intra în cabinetele medicale. Totul ar fi început, spun procurorii, de la un grup de asistenţi medicali care lucrau la un centru pentru persoane cu dizabilităţi din judeţul Neamţ care s-au înscris la mai multe centre de vaccinare din oraşul Piatra Neamţ. În mai multe locuri, în documentele depuse la instanţă, procurorii lasă de înţeles că reţeaua este una mult mai extinsă decât cele cinci persoane care au fost arestate preventiv. „Există indicii serioase provenind din spaţiul public că astfel de manopere se desfăşoară şi în prezent de către aceeaşi făptuitori preponderent la centrul de vaccinare situat (…), fiind de notorietate în rândul persoanelor cu opinii anti-vaccinare că din acest loc se pot obţine certificate fără efectuarea propriu zisă a actului medical”, se precizează în documentele din instanţă.

„Black Friday” la certificate verzi: doar 120 de euro, în loc de 250

Activitatea procurorilor s-a intensificat chiar în ajunul Crăciunului, când un martor a venit să denunţe întreaga reţea. De aici au aflat şi toate sumele pretinse în cadrul reţelei: până la 500 de euro pe certificat. Însă, din toate mărturiile obţinute ulterior, după demararea cercetărilor, sumele plătite pentru certificatele verzi fictive variau de la 250 de euro la 120 de euro. Activitatea lanţului de furnizare a fost demarată în august 2021, iar sumele pretinse iniţial erau de fix 250 de euro, fiind o „reducere” în septembrie – 120 de euro. Martorul le-a descris procurorilor şi procesul pas cu pas: a început transmiterea prin WhatsApp a fotografiilor cărţilor de identitate pentru care a vrut să obţină certificate false. „În ziua în care au fost emise documentele, martorul s-a întâlnit cu Z.A., care i-a furnizat adeverinţele de vaccinare şi certificatele de vaccinare pentru cele două persoane, iar martorul a oferit suma de 240 de euro. Cele două figurează cu certificate emise de Centrul de Vaccinare sau cabinetul individual A.A. din Neamţ”, au menţionat procurorii. Z.A. este asistenta arestată preventiv pentru 30 de zile – Aida Zabulic, iar A.A. este medicul de familie Adina Alungulesei, arestată la rândul ei preventiv pentru 30 de zile.

Medicii implicaţi în dosar riscă, în funcţie de infracţiunile care se vor dovedi a fi adevărate, închisoare de la 2 la 7 ani, respectiv de la 1 la 5 ani. Împotriva Danielei Bejan judecătorii au consemnat depunerea la dosar a probelor că ar fi încasat cel puţin 100 de euro pe 16 şi 17 noiembrie pentru a introduce datele unor persoane în RENV, un alt caz similar fiind înregistrat şi în septembrie 2021.

Medicii le-au spus judecătorilor că au eliberat certificatele false „din milă”

În faţa judecătorilor, medicii au recunoscut că au introdus datele persoanelor respective în RENV, dar nu şi că au luat bani ca să facă asta. Asistenta medicală Aida Zabulic le-ar fi spus judecătorilor că a acceptat să facă asta din „lipsuri materiale”, în timp ce medicii au spus că au făcut-o din milă sau din dorinţa de a ajuta alte persoane. „Declarativ, toţi inculpaţii recunosc comiterea infracţiunilor, dar din declaraţiile acestora reiese însă că este vorba despre o recunoaştere formală, legată strict şi nuanţat de situaţia certificatelor de vaccinare eliberate. Fiecare dintre inculpaţi susţine că eliberarea acestor certificate a fost o situaţie singulară, fiind negată primirea vreunei sume de bani. Or, din amplul material probator administrat în faza de urmărire penală reiese că activitatea inculpaţilor apare a fi mult mai amplă, urmând a fi stabilite prin cercetările ce se vor efectua amplitudinea activităţilor cu posibil caracter ilicit desfăşurate”, se mai precizează în motivarea instanţei.

Reamintim faptul că au fost arestaţi preventiv trei medici în reţeaua de „vaccinare la chiuvetă” din judeţele Iaşi şi Neamţ: Cristina Macovei (Neamţ), Adina Alungulesei (Neamţ) şi Daniela Bejan (Iaşi). Alături de aceştia au fost arestaţi preventiv doi intermediari, Dragoş Archir şi Aida Zabulic, care este asistentă medicală. Cu toţii sunt acuzaţi de luare de mită, fals informatic, complicitate la dare de mită, trafic de influenţă şi complicitate la fals informatic.

sursa zdi

Alte articole

Programul transportului public din Pașcani, în perioada sărbătorilor pascale

Operatorul local din municipiul Pașcani a anunțat programul de...

O nouă oportunitate de formare pentru cadrele didactice ale Școlii Gimnazile Speciale Pașcani

C.P. Prin programul de 𝐀𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐞 Ș𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫ă 𝟐𝟎𝟐𝟑-𝟏-𝐑𝐎𝟎𝟏-𝐊𝐀𝟏𝟐𝟏-𝐒𝐂𝐇-𝟎𝟎𝟎𝟏𝟒𝟔𝟐𝟓𝟐,...