More

    31 de companii locale, printre care si Remar Pascani, sunt listate la Bursă

    Array

    Companii de renume, firme mici şi mijlocii sau societăţi aflate în reorganizare au găsit de cuviinţă să se listeze pe Bursa de Valori Bucureşti * Antibiotice SA este cea mai valoroasă companie ieşeană prezentă pe Bursă * şi Fortus încă mai este listată, cu toate că situaţia companiei este deocamdată incertă
    Clasată constant în ultimii patru ani pe prima poziţie în Topul Naţional al Firmelor, în domeniul industrie, compania Antibiotice SA este cel mai important agent economic ieşean listat la Bursa de Valori Bucureşti. Cu un preţ de 0,4580 de lei pe acţiune, în ultima perioadă societatea a fost şi una dintre cele mai tranzacţionate pe piaţa principală, în ultimul an în contul acesteia fiind realizate nu mai puţin de 5.124 de tranzacţii cu un volum de 21,2 de acţiuni în valoare de 8,5 milioane de lei.
    Producătorul local de tuburi, ţevi, profile tubulare şi accesorii pentru acestea, din oţel, ArcelorMittal Tubular Products (fostul TEPRO) este o altă companie de prestigiu listată pe BVB. Utimul preţ cu care acţiunile acesteia au fost tranzacţionate este de 0,64 de lei pe unitate, iar în ultimul an au fost realizate 51 de tranzacţii cu peste 7.000 de acţiuni în valoare de 2,4 milioane de lei.
    O altă companie ale cărei acţiuni se bucură de succes pe piaţa BVB este Ceramica SA Iaşi. Compania specializată în fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi a altor produse pentru construcţii din argilă arsă a înregistrat 489 de tranzacţii în ultimele 52 de săptămâni, cu un volum de 6,88 de milioane de unităţi în valoare de 4,7 milioane de lei. În prezent, preţul unei acţiuni la Ceramica este de 0,52 de lei.

    Continuare pe Evenimentul

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Anunt de pierdere

    Pierdut diploma de bacalaureat seria P Nr. 0321967 pe numele ANDRONIC V. DARIA, eliberata in data 15 august 1997. O declar nula!

    România pierde rapid din populație, natalitatea scade abrupt. În 2020 s-au născut mai puțini copii decât în 1876

    Dacă nu facem nimic, România va pierde în următorii 30 de ani peste trei milioane de oameni. Şi nu vom fi doar mai puţini,...

    Ministrul Educaţiei a anunţat că nu interzice mărţişoarele şi florile în şcoli, invocând UNESCO

    Ministrul educaţiei vine cu lămuriri pe marginea unui subiect delicat, dacă vor duce sau nu copiii mărtişoare la şcoală, de 1 martie. „Nu putem interzice...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Înapoi
    Discuta pe Facebook
    Discuta pe Whatsapp