20.9 C
Paşcani
marți, aprilie 16, 2024

17 zile libere în 2023. Bugetarii vor face de 3 ori punte între sărbători și weekend-uri

Bugetarii mai primesc un weekend prelungit în luna ianuarie. E vorba de perioada 21-24 ianuarie, când sărbătorim Ziua Unirii Principatelor Române. În total, anul 2023 va avea 17 zile libere. Guvernul adoptă miercuri o hotărâre prin care îi ajută pe angajații de la stat să facă punte între weekend și Ziua Unirii, ca să poată avea 4 zile libere. Pe lângă aceasta, Guvernul mai dă încă două zile libere, pentru alte două mini vacanțe – una de Ziua Copilului, 1-2 iunie, şi o alta de Sfântă Maria, pe 15-14 august.

„Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii şi angajaţii să îşi poată stabili şi previziona zilele libere pentru întregul an. Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii şi nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 sau participanţilor în aceste procese”, precizează Ministerul Muncii. Bugetarii ar urma să recupereze zilele oferite ca punte între sărbători și weekend-uri.

Continuarea pe DIGI 24

Alte articole