3.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

13 SEPTEMBRIE – ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA

13 SEPTEMBRIE – ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA

PROGRAMUL  ACTIVITĂŢILOR 

În fiecare an, la data de 13 septembrie este aniversată  Ziua Pompierilor din România. Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi organizează o serie de manifestări dedicate aniversării a 170 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii şi a „Zilei Pompierilor din România”, după cum urmează :

 

În zilele de 12.09.2018  şi 14.09.2018

Între orele 10:00-16:00, va fi organizată  Ziua Porţilor Deschise”, activitate desfăşurată în subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi (Detaşamentul 1 Iaşi, Detaşamentul 2 Iaşi, Secţia de Pompieri Paşcani, Secţia de Pompieri Târgu Frumos).

 

În data de 13 septembrie

Între orele 10:00 -13:00,  va avea loc un ceremonial de depunere de coroane de flori la mormintele eroilor pompieri (Cimitirul Eternitatea Iaşi, Cimitirul Târgu Frumos şi Cimitirul din satul Sticlăria – comuna Scobinţi).

Între orele 10:00 -18:00, vor fi organizate activități de informare a cetăţenilor și distribuire de materiale specifice campaniilor „R.I.S.C. ”  „F.O.C.” și ”Nu tremur la cutremur”, pe esplanada Complexului Palas, în unităţile de învăţământ şi în zonele cu afluenţă mare de persoane (centre comerciale). De asemenea, persoanelor interesate în vederea participării la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ militar, li se vor prezenta oferta educaţională pe anul 2018.

Între orele 10:00 – 18:00,  pe esplanada din faţa Complexului Palas – Zona Palatului Culturii, va avea loc o expoziție a autospecialelor și a tehnicii de intervenţie și vor fi efectuate exerciţii demonstrative cu privire la procedeele de descarcerare și acordare a primului ajutor în diferite situaţii.

De ziua noastră, le mulțumim cetățenilor pentru încrederea acordată și îi asigurăm că suntem pregătiți să intervenim în situații de urgență, zi de zi, 24 de ore din 24.

                    

 

Alte articole