Array

12 august, Ziua Internațională a Tineretului

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat la 17 decembrie 1999, prin Rezoluția 54/120, recomandarea făcută de către Conferința mondială a miniștrilor responsabili pentru tineret (Lisabona, 8-12 august 1998), de a marca Ziua Internațională a Tineretului la 12 august.

Potrivit statisticilor ONU, persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani reprezintă, în prezent, aproape jumătate din populația globului, care este de aproximativ 6,45 de miliarde. Până în 2050 se estimează că populația va atinge cifra de 8,9 miliarde, iar numărul persoanelor în vârstă de cel puțin 60 de ani se va mări de aproape patru ori, ajungând la aproximativ 1,9 miliarde. Astfel, la mijlocul acestui secol, populația globului va fi formată din tineri și vârstnici în proporții aproape egale.

Tema propusă pentru 2015 subliniază necesitate implicării tinerilor în activitățile civice. Participarea tinerilor la viața socială, politică, economică a societății este esențială pentru realizarea unei dezvoltări durabile a societății umane, se menționează pe pagina ONU dedicată zilei în acest an, www.un.org.

În prezent, Programul mondial de acțiune pentru tineret joacă un rol important în dezvoltarea tinerilor. Acesta se concentrează pe măsurile de consolidare a capacităților naționale în domeniul tineretului, pentru creșterea numărului și calității oportunităților disponibile pentru tineri în vederea participării depline, eficiente și constructive în dezvoltarea societății. Programul Națiunilor Unite privind tineretul prevede o serie de activități de promovare a dezvoltării tineretului, inclusiv sprijinirea interguvernamentală de elaborare a politicilor pentru tineret.

Sursa și continuare pe : Agerpres

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Primăria Hârlău, cereri de finanţare prin PNRR pentru reabilitarea termică a unor clădiri publice 

Aleșii locali ai orașului Hârlău au aprobat depunerea a trei proiecte, în cadrul Planului...

Primăria Pașcani vrea să cumpere autobuze electrice pentru transportul public

Primarul Municipiului Pașcani, Marius Pintilie, a inițiat astăzi un...

Cotnariul se înfrățește cu o comună de pe Prut

Demersuri pentru înfrățirea comunei Cotnari cu o comună de...

Dezbatere despre dezinformare și rolul educației media, la „Miron Costin” Pașcani

Săptămâna aceasta a debutat la "Miron Costin" din municipiul Pașcani cu un...