12.7 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

10 ani și 3 luni de închisoare pentru cel care a înjunghiat mortal prietenul din copilărie

 

10 ani și 3 luni de închisoare pentru tânărul care și-a înjunghiat mortal o cunoștință din copilărie, pe o terasă din oraș, în timpul unei discoteci. Evenimentul tragic de astă vară a șocat opinia publică. După judecată, magistrații ieșeni l-au condamnat pe Daniel Lungu în vârtă de 24 ani la închisoare, fiind autorul agresiunii în urma căreia un alt tânăr, de 26 ani a murit după ce a fost plimbat prin mai multe spitale în încercarea disperată a cadrelro medicale de a-l salava.

Magistrați de la Tribunalul Iași au dat sentința în dosarul lui Daniel Lungu, cel care a ucis cu un cuțit pe o terasă din Pașcani, în timpul unei disciteci, pe Marian Grigore, o cunoștință din adolescență, cu care însă avea un conflict. Acesta își va petrece următorii 10 ani și 3 luni după gratii. Oamenii legii l-au condamnat la nouă ani de închisoare iar pentru că era recidivist, judecătorii i-au revocat lui Daniel Lun­gu o condamnare mai veche, de 1 an şi 3 luni, primită pentru că a condus o maşină neînmatriculată.

„Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Grigore Romică (tatăl victimei) şi obligă pe inculpatul Lungu Daniel să plătească părţii civile suma de 2.300 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de daune morale“, au mai decis judecătorii.

Despăgubirile primite de familia tânărului ucis sunt mai mici decât cele pe care ar trebui să le primească spitalele. Astfel, Spitalul „Sfântul Spiridon“ ar trebui să primească 107.000 de lei, Spitalul din Paşcani 2.300 de lei şi Serviciul de Ambulanţă 1.100 de lei. Sumele reprezintă cheltuielile de spitalizare din cazul lui Marian Grigore.

Alte articole