More

    1 Decembrie fara parada militara la Pascani – FOTO, VIDEO

    Array

     

     

     

    Dezamagire pe chipurile a sute de pascaneni de 1 Decembrie care au venit dis-de-dimineata pe Esplanada din zona Vale a Municipiului pentru a nu pierde parada militara, programul artistic sau fasolea cu carnati, sarmalutele si vinul fiert, asa cum au fost obisnuiti in alti ani. Motivul invocat de cei din conducerea Primariei este lipsa fondurilor.

    Autoritatile locale si judetene, sefi de institutii, repezentanti ai Politiei, Jandarmeriei si Pompierilor, veterani de razboi, parlamentari si oameni politici s-au inghesuit sa depuna coroane de flori la monumentele eroilor. Incepand cu ora 8.30 acestia au venit la Biserica Lunca, apoi 9.10 Blagesti, 9.40 Sodomeni, 10.10 Gastesti, 10.40 Troita din cartierul Fantanele, 11.00 Monumentul din strada Stefan cel Mare, 11.10 Biserica Sfintii Voievozi si 11.30 Biserica Inaltarea Domnului.

    Dupa oficierea ceremonialului religios de catre un sobor de preoti, care a durat mai bine de o ora, a urmat discursul noului presedinte a Asociatiei Veteranilor de Razboi si a autotoritailor locale care au tinut in cuvantul lor sa le ureze “La multi ani” tuturor romanilor, nefiind uitati eroii neamului. Apoi cei prezenti la Biserica Inaltarea Domnului au fost serviti cu vin fiert si sarmalute de post.
    [youtube http://www.youtube.com/watch?v=edCgbyI6znQ&w=420&h=315]

    [scribd id=115124485 key=key-8aju48xvbs1unpdtwnm mode=scroll]

    ziarulorizont.info

    Ce părere ai?

    Related Articles

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet