7.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Wow! Un pășcănean a făcut cea mai mare comandă de Black Firday

 Locuitorii din judeţul Iaşi nu au stat departe de promoţiile lansate de comercianţii online cu ocazia Black Friday. Una dintre surprize a fost furnizată de o comandă din Paşcani, în valoare de 60.000 de lei, care s-a dovedit la fi cea mai mare din ţară. 

O geantă Prada de 7.590 de lei a fost cel mai scump produs vândut de Black Friday până la ora 13.30, în condiţiile în care stocurile produselor de lux s-au epuizat şi cu peste 50% în cazul anumitor branduri, iar vânzările totale au depăşit 18 milioane lei până în prezent, a anunţat vineri retailerul Fashion Days.

Peste 55% din stocul de produse alocat pentru Black Friday s-a epuizat, produsele cele mai căutate fiind televizoarele şi telefoanele mobile, a anunţat vineri retailerul evoMAG. Produsele cele mai căutate au fost televizoarele şi telefoanele mobile, iar compania a suplimentat stocurile în cazul acestor categorii.

„Există în continuare o cerere foarte mare pentru produsele vedetă, precum televizoare, telefoane mobile si electrocasnice mici. Am suplimentat stocul cu aproape 1.000 de televizoare şi peste 2.000 de smartphone-uri“, a afirmat directorul evoMAG, Mihai Pătraşcu, în cadrul comunicatului.

Valoarea totală a comenzilor înregistrată de Black Friday de cel mai mare retailer din România, eMag, era de 202,98 milioane de lei (43,8 milioane euro), la ora 11:06, la peste patru ore de la începerea evenimentului, fiind vândute aproape 565.000 de produse, potrivit informaţiilor afişate de retailer.

 

Alte articole