More

    Văcar spânzurat după o ceartă în familie

    Array

    Şoc şi groază într-o localitate de lângă Paşcani. După o ceartă mai aprigă în familie un tânăr s-a spânzurat într-un nuc din grădină. Descoperirea macabră a fost făcută chiar de unul dintre părinţii bărbatului care a alertat autorităţile.

    Necazurile şi gândurile negre au pus stăpânire pe un tânăr din comuna Miroslovești care a hotărât să îşi încheie socotelile cu viaţa. Ion Mocanu, în vârstă de 35 ani a fost găsit ieri dimineaţă, în jurul orei 6.00 spânzurat într-un nuc din grădina casei chiar de tatăl său. Acesta a anunţat imediat tragedia la Postul de Poliție din localitate.

    La casa bărbatului au ajuns criminaliştii, dar şi o maşină de la IML care a transportat cadavrul la Iaşi pentru necropsie.

    Ion Mocanu era văcarul satului, aceasta fiind şi singura sursă de venit. Vecinii spun că în familie erau certuri frecvente mai ales din cauza că bărbatul bea, iar mama sa refuza să îi facă mâncare. Din câte se pare tânărul nu era la prima tentative de suicid, însă, până acum de fiecare dată a fost descoperit la timp de cineva din familie.

    În numai şase luni familia Mocanu a mai fost lovită de o tragedie. Una dintre surorile bărbatului a murit în primăvara acestui an după ce a fost diagnosticată cu cancer. Părinţii se pregătesc acum de înmormântare.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Începe vaccinarea personalului din învățământ. La Pașcani nu este nici un centru special pentru cadrele didactice

    De joi, 25 februarie a.c.m, incepe vaccinarea personalului din invatamant din judetul Iasi. Programarea se va realiza prin intermediul unităților de învățământ. Solicitările personalului...

    Primăria Pașcani anunță începerea campaniei de curătenie de primăvară în oraș

    Mai sunt cateva zile pana la prima luna de primavara, iar Primaria municipiului Pascani a anuntat ca va incepe campania de curatenie in oras....

    Cum puteți trimite sesizări la Primăria Pașcani

    Primaria Pascani a trimis un comunicat de presa despre modalitatile prin care cetatenii pot trimite sesizari catre administratia locala. Oamenii au mai multe variante,...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Înapoi
    Discuta pe Facebook
    Discuta pe Whatsapp