Slider

Troiţa ridicată în cinstea eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, la intersecţia cu drumul European 85, din localitatea Moţca, a fost sfinţită pentru a doua oara, la sfârşitul săptămânii trecute. Monumentul, ridicat în urmă cu cinci ani, s-a degradat şi a necesitat câteva modernizări. Astfel că, după ce a fost reparat, s-a făcut şi o slujba religioasă la care au participat preoţi din preajma Pascaniului, dar şi stareţul de la mănăstirea Petru Vodă, din judeţul Neamţ.

Monumentul construit la iniţiativa arhimandritului Iustin Pârvu, în localitatea Moţca, a fost din nou sfintit sâmbătă. Troiţa ridicată în cinstea eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial a necesitat lucrări de reparaţie, iar apoi s-a făcut o slujba religioasă. Au participat mai mulţi preoţi din zona Pascaniului, protopopul Pavel Postolachi, precum şi stareţul mănăstirii Petru Vodă, din Neamţ, acolo unde a slujit părintele Pârvu.

La eveniment au fost şi trei veterani din război, doi din municipiul Paşcani şi unul din localitatea Soci. Bătrânii, unii dintre ei îmbrăcaţi în straie tradiţionale, şi-au făcut cunoscute încă o dată, momentele grele prin care au trecut, în urmă cu peste 70 de ani.

După slujba, localnicii au fost poftiţi la o agapă frăţească, oferită de mănăstirea Petru Vodă.
Menţionăm că troiţa, ridicată la intersecţia DN 28A cu E85 din localitatea Moţca, a fost sfinţită în noiembrie 2012. Crucea a fost construită la iniţiativa arhimandritului Iustin Pârvu, fost părinte stareţ de la Mănăstirea Petru Vodă. A fost preot militar în comuna Moţca şi a luptat alături de soldaţi, în ultimul război.

loading...