Slider

Site-ul de specialitate TripAdvisor a făcut un clasament al locurilor pentru care merită sa ne facem valizele chiar de mâine. Topul include locuri mai puţin populare, dar care oferă experienţe de excepţie pentru cei ce-şi doresc un concediu ieşit din tipar.

Aflată în arhipelagul Okinawa, insula Ishigaki găzduieşte plaje cu nisip alb, munţi şi păduri de mangrove. Acest loc este o destinaţie populară pentru cei care vor să facă scufundări, dar şi pentru gurmanzi. În medie, o noapte de cazare pe Insula Ishigaki porneşte de la 100 de euro.

O destinaţie turistică ce nu ar trebui ratată în acest an este Kapaa, un oraş fermecător din Hawaii. Aici, turiştii găsesc hoteluri, magazine şi restaurante pentru toate… gusturile. Kapaa este, în acelaşi timp, un rai pentru iubitorii sporturilor de nautice. Cel mai bun preţ la cazare poate fi găsit în luna iunie: 150 de euro pe noapte, de persoană.

Înconjurat de munţi, oraşul San Jose din Costa Rica se află şi el pe lista locurilor care merită vizitate în 2018. Vibrantă şi cu un aer european, capitala plină de viaţă a statului Costa Rica a devenit cel mai scump oraş din…  America Latină. Această metropolă modernă este tranzitată zilnic de peste un milion de oameni. O noapte petrecută în hotelurile din San Jose costă, în medie, 70 de dolari.

La aproape zece mii de kilometri distanţă de Costa Rica se află Riga, un mix fasinant de tradiţie letonă şi influenţe străine. Oraşul Vechi este înţesat de baruri şi restaurante şi poate fi vizitat… la pas. Pentru a descoperi Oraşul Nou, turiştii au la dispoziţie o reţea eficientă de autobuze şi tramvaie.

Din Letonia mergem… în Maroc. Iubitorii de design şi arhitectură din celebrul oraş Casablanca vor fi încântaţi de clădirile construite în stilul maur şi art-deco european. Această metropolă cosmopolită este cea mai mare din Maroc. Plin de galerii şi muzee, Casablanca are o istorie unică şi carismatică ce abia aşteaptă să fie descoperită.

Slider
loading...