6.3 C
Paşcani
marți, aprilie 23, 2024

Spectacol de teatru la Targu Frumos, Pascani si Hirlau. Anul Z3ro, mărturii și poezii ale soldaților care au luptat în primul război mondial

Spectacol de teatru la Targu Frumos, Pascani si Hirlau. Anul Z3ro, mărturii și poezii ale soldaților care au luptat în primul război mondial

Casa de Cultura Garabet Ibraileanu din orasul Targu Frumos va gazdui joi un eveniment inedit. Atelierul lui Geppetto va prezenta Anul Z3ro, un spectacol de teatru bazat pe texte, mărturii și poezii ale soldaților care au luptat în primul război mondial.

Acesta aduce în fața spectatorului imagini, gânduri, opinii ale oamenilor care și-au servit patria în războiul pentru reîntregirea neamului.

Potrivit Asociația Devoratorilor de Artă (ADDARTA), propunerea de spectacol se adresează publicului de toate vârstele și reprezintă o formă de educație modernă și alternativă, prin intermediul căruia rememorăm o parte dintre evenimentele și acțiunile soldaților ce au luptat pe fronturile românești în primul război mondial.

Spectacolul, ce va dura 60 minute, va fi urmat de o sesiune de dialog social interactiv între public și echipa artistică, prin intermediul căruia se incearca dezbaterea istoriei așa cum o percepe fiecare dintre noi.

Din echipa spectacolului fac parte Alex Iurascu, staging, Titus Ivan, scenografie si actorii Alexandra Bandac, Adnana Bolea, Andreea Olaru si Bogdan Borta.

Acelasi eveniment va avea loc si la Casa de Cultura Mihail Sadoveanu din Pascani pe 25 iulie, de la ora 19:00, iar pe 27 iulie, de la aceeasi ora, va fi pus in scena la Casa de Cultura Parcovaci Hirlau.

Parteneri în cadrul proiectului: Asociația Devoratorilor de Artă (ADDARTA), Fundația Colegiului Național de Apărare – sucursala Iași, Asociația ProLife Community, Institutul Cultural German Iași, Primăria Aroneanu, Primăria Cotnari, Primăria Miroslava, Primăria Rediu, Primăria Prisăcani, Primăria Hîrlău, Primăria Târgu Frumos, Primăria și Școala Al. I. Cuza Podu Iloaiei, Primăria Pașcani, Radio Iași, InOras.ro.

Accesul la toate evenimentele din cadrul proiectului este complet GRATUIT, în baza unei rezervări la numerele de telefon 0753 853 415 sau 0741 288 749 sau pe adresa de email algeppetto@gmail.com sau pe pagina de facebook a proiectului. Mai multe detalii aici

Sursa foto si info Facebook

Alte articole