3.6 C
Paşcani
miercuri, decembrie 1, 2021
Array

Soferi bauti, prinsi in trafic

C.P. La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 03:00, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Paşcani, au depistat pe DC 132, pe raza com. Tătăruşi, un tânăr, de 29 ani, din mun. Paşcani, în timp ce conducea un auto având o alcoolemie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 20:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Hârlău, au depistat pe DJ281 Scobinţi, în sat Sticlăria, un bărbat care conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat valoarea de peste 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prev. şi ped. de art. 336, alin. 1 Cod penal.

IPJ IASI

DE LA ACELAȘI AUTOR

Medic de la Spitalul de Urgență Pașcani decorat de președintele țării cu ordinul “Meritul Sanitar”

Seful sectiei ATI de la Spitalul Municipal de Urgenta Pascani, medicul Sergiu Ungureanu, a fost decorat de...

FOTO/VIDEO Ziua Națională a României, marcată și în satul Soci

Ziua Nationala a Romaniei a fost marcata si in satul Soci. La biserica de lemn, inchinata ostasilor...

FOTO/VIDEO – Paradă militară, de Ziua Națională a României, la Lespezi

Lespezenii s-au bucurat miercuri, de Ziua Nationala a Romaniei, asa cum nu au facut-o niciodata, la ei...

Ziua Națională a României, în orașul Hârlău – FOTO/VIDEO

Ziua Națională a României a fost sărbătorită și la Harlau. Evenimentul a început de la ora 10:30,...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI