1.8 C
Paşcani
marți, decembrie 7, 2021
Array

Şedinţa pentru strada Gării. Cât primim de la Guvern şi cât de la bugetul local

Legislativul păşcănean este convocat în şedinţă extraordinară, luni 18 septembrie de la ora 10.00. Pe ordinea de zi sunt înscrise în regim de urgenţă două proiecte de hotărâre cu privire la investiţiile de reabilitare a străzii Gării. Mai exact edilul municipiului cere votul consilierilor pentru actualizarea indicatorilor tehnico – economici cu valoarea reieşită în urma licitaţiei, de la 9,4 milioane la 5,7 milioane de lei, inclus TVA. Totodată consilierii trebuie să aprobe cofinanţarea de la bugetul local de 120 584 de lei.
Documentele sunt necesare pentru a fi depuse, de urgenţă, la Ministerul Dezvoltării Regionale în vederea încheierii contractului de finanţare şi a decontării lucrărilor din fonduri guvernamentale.
Menţionăm că lucrările sunt executate de firma Eky Sam SRL din Târgu Frumos şi Marvio SRL din Paşcani. Pe o porţiune de stradă a fost deja turnat primul strat de asfalt iar pe restul se lucrează încă la reţeaua de apă şi canalizare.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Micii bucătari și actori de la grădiniță!

Micii bucătari și actori de la grădiniță! Mici dar cu talent! Copiii alături de cadrele didactice ne...

Primăria caută pază pentru piețele agroalimentare

Primăria caută pază pentru piețele agroalimentare Se caută servicii de pază pentru cele două piețe din Pașcani...

Arestată pentru evaziune fiscală

Arestată pentru evaziune fiscală  Politistii din Hirlau au actionat pentru depistarea si clarificarii situatiei persoanelor urmarite. În cadrul...

ACŢIUNE ÎN TRAFIC LA PAŞCANI. Vezi ce amenzi s-au dat

ACŢIUNE ÎN TRAFIC LA PAŞCANI  La data de 15 martie a.c., în intervalul orar 15.00 – 19.00, poliţiştii...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI