9.5 C
Paşcani
miercuri, octombrie 27, 2021
Array

Se scumpesc iar gazele

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte la 1 ianuarie cu 1%, nu cu 2%, cum este stabilit prin calendarul de liberalizare asumat faţă de FMI, întrucât România importă mai puţine gaze, a anunţat joi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ.

Pentru firme majorarea va fi de doar 1-2%, a afirmat Havrileţ la Focus Energetic. “În 2014 nu văd o creştere mai mare de 10% pentru casnici, procentul venind din calendarul de liberalizare. În 2013 pe total an a fost o creştere de 9%, în loc de 10%”, a afirmat Havrileţ. El a anunţat în septembrie o majorare de preţuri, la 1 octombrie, cu 1% pentru populaţie şi cu 2% pentru firme, mai puţin decât este stabilit prin calendarul de liberalizare asumat faţă de FMI (2%, respectiv 3%), întrucât România a reuşit să înmagazineze în depozite mai multe gaze produse intern, de două ori mai ieftin decât cel de importate. Guvernul s-a angajat faţă de FMI să renunţe la preţurile reglementate la electricitate şi gaze, termenul final fiind 2018. Conform acestui calendar, consumatorii vor cumpăra anual, în mai multe tranşe, energie şi gaze de pe piaţa liberă.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Decizie de ultimă oră! Senatul a respins obligativitatea certificatului verde la locul de muncă

Plenul Senatului nu a reușit să adopte, miercuri, propunerea legislativă prin care personalul unor unităţi publice şi...

Trecem la ora de iarnă în weekend

În weekend trecem la ora de iarnă, iar ceasul se dă cu o oră înapoi, ceea ce...

Deputatul Sorin Năcuță: Sprijin real pentru agricultori și crescătorii de animale

Sprijin real pentru agricultori și crescătorii de animale! Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că au fost...

Deputatul Sorin Năcuță: program guvernamental pentru susținerea activității IMM-urilor VIDEO

Ca membru al Comisiei de Politici Economice am susținut astăzi în Parlament, adoptarea Ordonanței de Urgență 118/2020...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI