Slider

Primăria Municipiului Paşcani, cu sediul în Paşcani, judeţul Iaşi, Str. Ştefan cel Mare, nr. 16, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu în cadrul Serviciului Administraţie Publică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Paşcani, în data de 22.08.2017 la ora 10,00 – proba scrisă şi în termen de maxim 5 zile lucratoare de la data susţinerii probei scrise  interviul.

Probele stabilite pentru concurs: selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviu.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul instituţiei în termen de 20 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, partea a III-a (până la data de 09.08.2017 inclusiv, ora 15,30).

Condiţiile de participare la concurs pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu în cadrul Serviciului Administraţie Publică :

-candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2),cu modificările şi completările ulterioare;

-studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

– studii de masterat sau studii postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

-condiţii de vechime de  minim ani, în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Bibliografia în vederea participării la concurs.

Candidaţii vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografie inclusiv republicările, modificările şi completările acestora:

 1. Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;

 2. Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici(r2), cu modificările şi completările ulterioare ;

 3. Legea nr. 7/2004, republicata, privind Codul de conduita a functionarilor publici, republicată;

4. Legea nr. 52/2003, privind transparenta decizionala in administratia publica, republicată;

5. Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare ;

6. Legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor localicu modificarile si completarile ulterioare;

7. Legea nr. 144/2007, privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare ;

8. Legea nr. 176/2010, privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normativecu modificari si completari ulterioare;

9. OG nr. 35/2002, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a consiliilor locale, cu modificarile si completarile ulterioare ;

10. Legea nr. 477/2004, privind Codul de conduita a personalului contractual din autoritatile si institutiile publice;

11. Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informatiile de interes publiccu modificarile si completarile ulterioare;

12. HG nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;

13. Legea nr. 24/2000privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

14. Legea Arhivelor Nationale nr. 16/1996, republicată;

15 .Instructiuni privind activitatea de arhiva la creatorii si detinatorii de documente, aprobate de conducerea Arhivelor Nationale prin Ordinul de zi nr. 217 din 23 mai 1996;

Condiţiile de desfăşurare a concursului, condiţiile de participare la concurs şi bibliografia stabilită se afişează la sediul instituţiei şi pe site-ul  www.primariapascani.ro.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0232/762300, interior 111-  compartiment Management Resurse Umane.

Condiţii generale de participare la concurs pentru toate funcţiile publice :

Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare:

a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

d) are capacitate deplină de exerciţiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;

f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;

g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;

h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul Primăriei municipiului Paşcani şi trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49  din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare :

1. formularul de înscriere, prevăzut în anexa nr. 3 la G. nr. 611/2008 care se obţine de la secretariatul comisiei;

2. copia actului de identitate ;

3. copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;

4. copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi după caz în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;

5. cazierul judiciar ( acesta poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere, cu obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire);

6. adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate, care să conţină, în clar, numărul, data, numele emitentului si calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice;

7. declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţă care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică;

Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs sau în copii legalizate.

loading...