19.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Sărbătoare la Biserica “Sfântul Gheorghe” din Hîrlău

Zi aniversară, la sfârşitul săptămânii , în Hîrlău. Sâmbătă s-au împlinit 525 de ani de la zidirea bisericii, monument istoric, “Sfântul Gheorghe” din oraş. Lăcaşul de cult a devenit neîncăpător în timpul slujbei religioase ţinută de un sobor de preoţi. Sărbătoarea a avut dublă semnificaţie, marcându-se şi 490 de ani de la proclamarea ca domnitor al ţării a lui Petru Rareş, fiul lui Stefan cel Mare, ctitor al bisericii.

Zi importantă pentru hirlauani sâmbătă, 28 octombrie, la biserica “Sfântul Gheorghe” din oraş. Cu ocazia împlinirii a 525 de ani de la sfintirea lăcaşului de cult, a fost oficiată o slujba religioasă de către un sobor de preoţi. Zeci de localnici, precum şi aleşii oraşului au participat la eveniment.

A fost o aniversare dublă deoarece au trecut 490 de ani de la proclamarea că domnitor al ţării a lui Petru Rareş, fiul al orasului Hirlau.

Cei prezenţi au vizitat şi muzeul parohial, unde profesorul Ioan Musei din Hîrlău, a afişat o expoziţie aniversară cu tematică: Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Petru Rareş Voievod.
Menţionăm că Biserica Sfântul Gheorghe a fost inclusă în lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi, din anul 2015 si  este considerată parte a ansamblului Curții domnești din Hârlău, alături de ruinele curții domnești.

Alte articole

Paștele catolic va fi sărbătorit duminică, 31 martie

Ultima zi a lunii Martie marchează Sărbătorile Pascale ale...

Măsuri de prevenire a incendiilor cu ocazia Paștelui Catolic. Recomandările pompierilor

​În contextul manifestărilor religioase prilejuite de luminatele sărbători catolice,...

PS Iosif Păuleţ: Scrisoarea pastorală de Paşti 2024

Pacea mea o dau vouă! A venit Isus, a stat...