14.2 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Să vedem cum se anunță vremea pentru ziua de vineri

Să vedem cum se anunță vremea pentru ziua de vineri.

Vineri (13 octombrie) Vremea se va menţine caldã în sudul şi sud-estul ţãrii, dar în restul teritoriului se va rãci uşor faţã de ziua precedentã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare şi doar izolat ploi trecãtoare în nord, centru şi est. Vântul va avea intensificãri cu precãdere în sud-vest, centru şi nord-est, iar în zona montanã înaltã, mai ales a masivelor sudice, va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunãrii, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 grade în depresiuni şi 12 grade pe litoral.

Pentru județul Iași, specialiștii anunță puțin mai rece decât ziua precedentă. Astfel, maximele zilei vor fi de 16 grade Celsius și minimele de 8 grade. Sunt anunțate și precipitații, umiditate ridicată și vânt care va sufla moderat. Cerul va fi parțial înnorat. Pentru cei care pleacă de acasă, de la primele ore ale dimineții, meteorologii anunță 11 grade în termometre.

Alte articole