Slider

Ieşenii pot să-şi plătescă retroactiv contribuţia de asigurări sociale pe ultimii cinci ani până la sfârşitul anului. Iniţial, ieşenii interesaţi au avut la dispoziţie şase luni la dispoziţie, de la intrarea legii în vigoare, data limită fiind 27 aprilie. Guvernul a prelungit însă perioada printr-o ordonanţă de urgenţă până pe 31 decembrie 2017.

Motivul ar putea fi faptul că în cele şase luni, la bugetul de stat s-au adunat 79 de milioane de lei din aceste plăţi. Până în prezent, la Iaşi şi-au cumpărat vechimea peste 700 de ieşeni. „Plata contribuţiei de asigurări sociale se poate efectua într-o singură tranşă sau eşalonat, pentru o perioadă de maxim 5 ani retroactiv, calculaţi de la data încheierii contractului de asigurare.
Măsura a fost luată pentru a permite cât mai multor persoane să realizeze stagii de cotizare în baza Legii nr. 186/2016, având în vedere numeroasele solicitări din partea unor cetăţeni români din ţară şi străinătate. Scopul acestei măsuri este evitarea de la excluderea socială a unor categorii de persoane care nu ar putea accede la pensia pentru limită de vârstă din cadrul sistemului public de pensii”, au declarat reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii. Potrivit evidenţelor acesteia, până la data de 10 aprilie, aproximativ 13.300 persoane din întreaga ţară şi-au cumpărat vechimea în muncă.

Sursa Ziarul de Iasi

loading...