5.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Reţete speciale de Buna Vestire, când avem dezlegare la peşte

Suntem la jumătatea celui mai lung şi mai strict post din an! Însă peste două zile, de Buna Vestire, credincioşii vor avea dezlegare la peşte. Unii dintre ei se mulţumesc cu tradiţionalul peşte prăjit cu mămăligă şi mujdei. Alţii optează pentru preparate mai sofisticate.

„Puteţi să faceţi pentru două persoane două tartine de icre roşii, două tartine de icre negre, puţin ton afumat, zacuscă de peşte, salată de ştiucă, păstrăv afumat, ton afumat, puteţi să faceţi liniştiţi cu 100-150 de lei şi să aveţi regalitatea la voi.”

Dar astea sunt doar câteva dintre opţiunile pe care le aveţi. De exemplu, Don Mariano a gătit pentru noi o porţie din cunoscutele scoici Saint Jacques. „Cărniţa am pregătit-o, am marinat-o uşor cu puţină lămâie, sare, piper.” După ce a gratinat-o în puţin ulei de măsline, a aşezat-o înapoi în scoică pe care a pus-o pe un pat de legume. „Am tras puţin usturoi, puţină ceapă, puţină pulpă de roşii şi am pus puţină verdeaţă.” Iar apoi totul a mers direct în cuptor.

În meniurile restaurantelor preţurile preparatelor de peşte încep de la 30 de lei, însă pentru cele mai sofisticate ajung şi la 200 de lei. Dacă totuşi vreţi să mâncaţi ceva mai exotic, iar preţurile din restaurante vi se par prea mari există o variantă mult mai ieftină. Puteţi opta pentru fructele de mare îngehţate care se gătesc cu mare uşurinţă.

Datorită conţinutului de acizi graşi şi omega 3 peştele se clasează în topul alimentelor sănătoase.

https://observator.tv/social/dezlegare-cu-icre-negre-si-scoici-246374.html

Alte articole