Slider

Veşti neplăcute pentru locuitorii oraşului Hârlău. Operatorul regional de apă şi canalizare anunţa restricţionarea furnizării apei în perioada următoare. Măsură va fi luată în urma scăderii nivelului de apă în bazinul de acumulare de la Parcovaci, din cauza secetei. Programul va fi aplicat deocamdata activităţilor auxiliare şi industriale fără afectarea populaţiei. Pentru început va fi diminuată sau sistata furnizarea apei activităţilor de producţie mai puţin importante, în intervale scurte de timp şi se poate ajunge până la reducerea furnizării cu 25 % a volumului de apă la unităţile economice.
Pentru a nu fi restricţionată furnizarea apei şi la locuinţe, operatorul ieşean face apel la populaţie să consume raţional apa doar pentru strictul necesar.
Restricţiile vor fi valabile până la refacerea rezervelor de apă în bazinul de la Parcovaci. Conform prognozelor meteorologice vremea va fi secetoasa şi în următoarea perioadă. Pentru compensarea deficientei de apă operatorul ieşean intenţionează realizarea unei interconexiuni a sistemului de distribuție a apei din orașul Hârlău cu sursa de apă Timișești.

 

COMUNICAT DE PRESA

ApaVital face apel la reducerea consumurilor de apă pentru utilizatorii alimentați din sursa Pârcovaci, respectiv din stația de tratare Hârlău

Având în vedere situația hidrometeorologică existentă, nivelul scăzut de apă înregistrat în acumularea Pârcovaci și prognoza meteorologică pentru următoarea perioadă, Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad, din cadrul Administrației Naționale Apele Române, a notificat ApaVital pentru aplicarea prevederilor Programului de restricții în alimentarea cu apă – treapta I, respectiv reducerea cu 10% a volumului mediu zilnic de apă brută prelevată din această acumulare.

Menționăm faptul că programul de restricții în alimentarea cu apă se realizează în trei trepte, prima dintre acestea determinând diminuarea sau sistarea activităților auxiliare sau de producție mai puțin importante, pe perioade scurte de timp. În treapta a II-a de restricții (reducerea cu 20% a volumului de apă ce poate fi prelevat) se opresc instalațiile tehnologice care nu realizează randament maxim, iar în treapta a III-a de restricție (reducere de 25% a volumului de apă ce poate fi prelevat) se opresc secții sau linii tehnologice, la latitudinea beneficiarului, în funcţie de structura sistemului de alimentare cu apă şi a procesului de producţie al utilizatorului.

În luna septembrie, ApaVital a utilizat din acumularea Pârcovaci un volum de cca. 64.000 mc de apă brută. Prin aplicarea programului de restricții în caz de secetă treapta I, ApaVital poate preleva un volum maxim de 3.887,37 mc/zi, ceea ce înseamnă că, în mod normal, se va încadra în această restricție, fără a trece la măsuri care să afecteze utilizatorii. Totodată, ApaVital va lua măsuri pentru minimizarea pierderilor de apă din sistemele de alimentare pe care le administrează, până la eliminarea totală a acestora.

Având în vedere solicitarea venită din partea Administrației Bazinale de Apă Prut – Bârlad și situația hidrometeorologică există, ApaVital face un apel către utilizatorii din zona Hârlău, alimentați din sursa Pârcovaci, să consume rațional apa, utilizând doar strictul necesar  eliminând risipa, pentru a nu se ajunge la situația neplăcută a aplicării unui program de furnizare a apei potabile.

Precizăm faptul că, în perspectivă, pentru a compensa deficiențele sursei de apă brută din lacul Pârcovaci, ApaVital are în vedere realizarea unei interconexiuni a sistemului de distribuție a apei din orașul Hârlău cu sursa de apă Timișești, eliminând astfel acest gen de probleme.

Biroul de Presă ApaVital

 

loading...