Slider

Amânarea majorărilor salariale şi coeficientul din noua Lege a salarizării unitare sunt numai două dintre nemulţumiri.

Reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi (USLIP) au anunţat că vor protesta astăzi în faţa Prefecturii din Iaşi. Angajaţii din învăţământ şi cultură vor picheta sediul Prefecturii începând cu ora 10.00, în semn de protest pentru nerespectarea promisiunilor din campania electorală şi din Programul de Guvernare.
Reprezentanţii USLIP atrag atenţia asupra faptului că cei aflaţi la guvernare nu şi-au respectat promisiunea ca învăţământul să fie un „domeniu prioritar alături de sănătate“.
De asemenea, o altă nemulţumire este aceea că, deşi era promisă o majorare salarială cu 20% de la 1 iulie, aceasta nu s-a realizat.
Personalul din învăţământ şi cultură mai atrage atenţia asupra faptului că, deşi s-a promis construcţia de şcoli şi grădiniţe, nu s-a făcut niciun demers în acest sens.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

loading...