10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Programul sărbătorilor de iarnă, la Deleni. Marius Zgâianu și Călin Brăteanu, la festivalul de datini si obiceiuri din ajunul Anului Nou

Intreaga comuna Deleni se pregateste pentru programul sarbatorilor de iarna si in special, pentru festivalul de datini si obiceiuri ce va avea loc in ajun de Anul Nou. Pe langa formatiile din satele din imprejurimi si ansamblurile folclorice, pe scena vor urca si doi artisti populari recunoscuti: Marius Zgâianu si Călin Brăteanu. Sarbatoarea mult asteptata se va termina cu un foc de artificii si cupe de sampanie.

Luna decembrie este plina de manifestari culturale in comuna Deleni. Alesii locali au aprobat in ultima sedinta de Consiliu, programul activitatilor din aceasta perioada. Primul lucru discutat a fost comemorarea eroului de la Revolutie, Costica Bezedica, care a murit impuscat pe Aeroportul Otopeni, Bucuresti. Pe 22 decembrie, la monumentul din Maxut se va face o slujba de comemorare oficiata de mai multi preoti din comuna.

De asemenea, toti cei prezenti vor primi sarmalute calde si cate un pahar de tuica si vin, pentru pomenirea martirului.

In apropierea Craciunului, toti elevii din comuna, circa 1.600 la numar, vor primi daruri din partea administratiei locale.

Apoi, pe 31 decembrie va avea loc cel mai asteptat festival de peste an: cel de datini si obiceiuri din fata Primariei Deleni. Vor veni formatii traditionale din toate satele componente cat si din impreurimi.

Anul acesta va fi o scena inchiriata cu lumini si sonorizare. Pentru toti cei care iubesc traditia, vor evolua si ansamblurile folclorice din zona, cu programe speciale de iarna. Toti copiii vor primi bani din partea administratiei locale.

Delenii nu trebuie sa rateze acest spectacol. Pe langa traditii, invitatii de onoare vor fi Marius Zgaianu si Calin Brateanu, interpreti de muzica populara din zona Bucovinei.

Pentru ca evenimentul sa se desfasoare in siguranta, in zona festivalului vor circula politistii din comuna, dar si jandarmi.

Mentionam ca pentru toate acestea, consilierii locali din Deleni au aprobat pentru fiecare eveniment in parte, cate o suma estimativa de bani de la bugetul local, in total ajungandu-se la circa 80.000 de lei.

Alte articole