Slider

Prefectul judeţul Iaşi, Marian Serbescu, a ţinut astăzi audienţe şi cu primarii din comunele din preajma municipiului Paşcani. La fel ca şi la întâlnirea cu cetăţenii, edilii au cerut rezolvarea unor situaţii ce ţin tot de fondul funciar şi retrocedări. Printre ei s-au numărat aleşii de la Miroslovesti, Moţca, Lespezi, Tatarusi, Paşcani sau Vânători.

După ce în prima parte a zilei, prefectul judeţului Iaşi a ţinut audienţe cu cetăţenii, după-amiază a fost rândul primarilor să spună problemele din comunităţile pe care le reprezintă şi găsirea unor soluţii. Aşa cum era şi normal având în vedere cele spuse de petenţii de dimineaţă, cea mai mare dificultate pe care o întâmpina aleşii este legată de fondul funciar.
În comuna Miroslovesti sunt circa 250 de persoane care ar trebui să primească anumite suprafeţe de pădure, după ce terenurile lor le-au fost luate prin colectivizare iar apoi împădurite. Ceea ce este considerat greşit de anumite autorităţi.
Sunt probleme şi cu graniţele teritoriale dintre anumite comune. Printre acestea se numără şi comuna Vânători.
O altă problema a fost adusă în atenţia autorităţilor de primarul comunei Tatarusi, Costel Iosub. Edilul susţine că din cauza birocraţiei, nu a reuşit să depună la timp două proiecte cu o valoare ridicată la aproape două milioane de euro.
Menţionăm că prefectul, Marian Serbescu, a precizat că va caută soluţii pentru ca în fiecare comună şi în Paşcani, să fie rezolvate cât mai multe probleme discutate astăzi, atât cu primarii cât şi cu cetăţenii.

loading...