16.8 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Primăria Pașcani a aprobat cofinanțarea proiectului Impark Zone

Administrația locală a decis să acorde sprijin financiar unui club de voluntari din Pașcani, pe baza unui acord de parteneriat între municipalitate și Școala Gimnazială Specială.

În cadrul ședinței de Consiliu Local de luni, 31 mai, au fost prezenți și unii dintre tinerii din cadrul  Clubul de voluntariat “Impact Special” care au prezentat emoționați proiectul.

Bugetul estimat al proiectului este de 90.000 lei. Din această sumă, o cofinanțare de 65% va fi asigurată de primăria municipiului Pașcani și ar urma să servească pentru achiziționarea Foișorului și a materialelor necesare pentru pictarea unei porțiuni din gardul de beton din apropierea Clubului Sportiv Municipal Pașcani.

Restul cheltuielilor vor fi suportate de către tinerii voluntari, care își doresc organizarea în această zonă a unor activități artistice și ateliere tematice, care să ajute la dezvoltarea creativă a tinerilor.

Menționăm ca proiectul este în desfășurare și s-au făcut deja activități de curățenie și amenajare a spațiului verde, iar de curând au început și pregătirile necesare pentru pictarea gardului, confecționarea și montarea de bănci handamede din paleți, precum și achiziționarea de hamace.

Alte articole