Slider

In prezent, există şi posibilitatea achitării obligaţiilor fiscale în numerar sau prin card bancar la casieriile unităţilor trezoreriei statului.

Persoanele fizice pot plăti online, începând de ieri, taxe şi online pe portalul Ghiseul.ro, iar Garanti Bank va percepe de la Agenţia Naţională de Administare Fiscală (ANAF) un comision de 0,24% din valoarea fiecărei plăţi, dar nu mai mult de 14,4 lei, potrivit unui comunicat publicat de Ministerul Finanţelor.  Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a declarat săptămâna trecută că luni vor putea fi plătite taxele şi impozitele prin acest portal, dar aceste operaţiuni pot fi făcute abia începând de miercuri. Această întârziere a avut loc din cauza unor operaţiuni de creştere a compatibilităţii între sistemele informatice ale Agenţia pentru Agenda Digitală a României (AADR) şi Ministerul Finanţelor. ”Ultimele două zile au fost dedicate asigurării funcţionării optime şi compatibilizării sistemelor informatice ale AADR şi MFP – ANAF”, se arată în comunicat.

Portalul Ghiseul.ro, pe care funcţionează Sistemul Naţional Electronic de Plăţi (SNEP), este operat de către AADR. ANAF a încheiat cu BCR, Banca Transilvania şi Garanti Bank un acord cadru, valabil 32 de luni, conform căruia periodic este aleasă oferta de comisioane cu preţul cel mai mic şi este semnat un contract subsecvent pentru maximum 12 luni. ”Primul contract subsecvent va fi semnat cu Garanti Bank, care va percepe ANAF un comision de 0,24%, dar nu mai mult de 14,40 lei, din valoarea fiecărei plăţi efectuate electronic de contribuabil”, a precizat ministerul.

În prezent, există şi posibilitatea achitării obligaţiilor fiscale în numerar sau prin card bancar la casieriile unităţilor trezoreriei statului, prin virament (ordin de plată, internet banking etc) sau prin mandat poştal. Interconectarea ANAF cu Ghiseul.ro va permite Fiscului să colecteze direct pe internet amenzi, taxe şi impozite de la persoane fizice, PFA şi persoane juridice. Până acum, prin Ghiseul.ro s-au putut plăti doar taxele şi impozitele locale – pentru clădiri, terenuri, maşini -, şi amenzile gestionate de autorităţile locale.

Slider
loading...