3.1 C
Paşcani
luni, decembrie 6, 2021
Array

Plecarea în străinătate, declarată la Fisc

Plecarea în străinătate, declarată la Fisc

Românii care intenționează să plece din țară pentru mai mult de șase luni de zile vor risca, de la 1 ianuarie 2018, să fie amendați dacă nu notifică Fiscul în prealabil. Concret, amenda pentru nedepunerea în timp util a chestionarului respectiv va fi, din prima zi a anului viitor, între 50 și 100 de lei.

Potrivit site-ului www.avocatnet.ro, notificarea Fiscului trebuie făcută prin completarea și depunerea unui chestionar de rezidență fiscală. Obligația de notificare a intenției de a pleca din România pentru mai bine de jumătate de an nu este nouă în legislația autohtonă, însă recent a fost reglementată, prin ordonanță a Guvernului, o amendă pentru cei ce o omit.

Obligația este prevăzută de Codul fiscal și este detaliată de Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1.099/2016, iar începând cu prima zi a anului 2018 neîndeplinirea acesteia va putea fi amendată cu sume cuprinse între 50 și 100 de lei, conform Ordonanței Guvernului nr. 30/2017.

„Chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”, trebuie completat în două exemplare. Unul trebuie transmis prin poștă, cu confirmare de primire, sau trebuie depus la registratura unității fiscale competente, în timp ce altul se păstrează. Totodată, chestionarul poate fi transmis și electronic.

Documentul trebuie înregistrat la unitatea Fiscului din raza domiciliului cu 30 de zile înainte de plecarea din România. Practic, acest lucru se face pentru ca autoritățile să decidă dacă persoana în cauză trebuie scoasă sau menținută în continuare în evidențele fiscale române.

Citiți articolul integral pe Avocatnet.ro.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Palatul Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa poate fi vizitat și virtual

Muzeul de Sit Arheologic de la Cucuteni și Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa (județul Iași)...

Mesaje de Sfântul Nicolae 2021. Urări amuzante și felicitări de trimis celor dragi

Pe 6 decembrie este prăznuit Sfantul Nicolae, ocrotitorul marinarilor și al copiilor. Astăzi, sute de mii de români...

Piesa „All I Want for Christmas is You” a primit statutul oficial de „diamant”. S-a vândut în 10 milioane de exemplare

Dar de preţ pentru Mariah Carey, înainte de Crăciun: celebrul ei cântec "All I Want for Christmas...

Un tânăr teribilist la volanul unui BMW a făcut prăpăd la Hârlău! A scăpat bolidul de sub control şi s-a răsturnat după ce a...

Un accident rutier grav s-a produs seara trecută între două autoturisme. Accidentul a avut loc în orașul...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI