3.6 C
Paşcani
joi, decembrie 2, 2021
Array

Peste 12.500 de oameni în județ sunt șomeri

La sfârşitul lunii iunie 2017 rata şomajului în judeţul Iaşi a înregistrat o scădere cu 0,08 puncte procentuale faţă de luna precedentă, fiind de 4,31%. Astfel, numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi (AJOFM) a ajuns la 12.512 iar numărul beneficiarilor de indemnizație de șomaj a fost de 929 persoane.

În ceea ce priveşte categoria de vârstă, cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie înregistrat de grupa 40-49 ani, respectiv 3.943 persoane, urmată de grupa peste 55 de ani (2.699 persoane), cei mai puţini şomeri regăsindu-se în grupa de vârstă 25-29 de ani (443 de persoane).

Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Iaşi (91,93%).

Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 5.91% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 2,16%.

În cursul lunii iunie 2017 s-au încheiat 1.123 contracte individuale de muncă ca urmare a acordării serviciilor de asistenţă personalizată de către funcţionarii AJOFM Iaşi.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Medic de la Spitalul de Urgență Pașcani decorat de președintele țării cu ordinul “Meritul Sanitar”

Seful sectiei ATI de la Spitalul Municipal de Urgenta Pascani, medicul Sergiu Ungureanu, a fost decorat de...

FOTO/VIDEO Ziua Națională a României, marcată și în satul Soci

Ziua Nationala a Romaniei a fost marcata si in satul Soci. La biserica de lemn, inchinata ostasilor...

FOTO/VIDEO – Paradă militară, de Ziua Națională a României, la Lespezi

Lespezenii s-au bucurat miercuri, de Ziua Nationala a Romaniei, asa cum nu au facut-o niciodata, la ei...

Ziua Națională a României, în orașul Hârlău – FOTO/VIDEO

Ziua Națională a României a fost sărbătorită și la Harlau. Evenimentul a început de la ora 10:30,...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI