Slider

Scandal între consilierii păşcăneni privind amenajarea unui patinoar în centrul municipiului. Propunerea a fost făcută de Clubul Sportiv Municipal şi susţinută de Primărie dar a stârnit discuţii aprinse privind locaţia. Iniţial, executivul a cerut ca patinoarul să fie amplasat pe platoul din fata Primăriei dar proiectul a fost abandonat pe motiv că acolo vor avea loc activităţile dedicate sărbătorilor de iarnă. Ulterior, locaţia a fost schimbată în parcarea de maşini de lângă catedrală, la doi paşi de blocurile de locuinte.
Propunerea nu a primit avizul pozitiv al comisiilor de Urbanism şi Economic, pe motiv că ar afecta traficul rutier dar mai ales locatarii din zonă.
Unii consilierii locali au propus ca patinoarul să fie amplasat în altă parte, pe terenul de lângă sediul Parchetului şi sa fie salubrizata zona.
Alţii au pus ca cea mai potrivită zonă ar fi platoul de la Palatul Cantacuzino.
Reprezentanţii executivului au explicat că pentru amenajarea patinoarului este nevoie de o suprafaţă plană şi compactă de teren, de peste 900 de mp. Mai mult,  în zonele indicate sunt ruinele de la clădirile demolate si  beciuri din cauza cărora se surpă terenul.
De asemenea pentru amenajarea suprafeţelor respective sunt necesare avize, timp şi resurse financiare, a motivat viceprimarita Gabriela Nedelcu
Dacă va trece de votul consilierilor în şedinţa programată vineri, patinoarul ar urma să fie deschis chiar de Ziua Naţională a României, pe 1 Decembrie, până la sfârşitul lunii februarie. În expunerea de motive se arata ca Investiţia va fi realizată de o firmă privată, pe terenul pus la dispoziţie gratuit de municipalitate. Accesul copiilor ar putea fi gratuit în prima parte a zilei şi contra cost până noaptea târziu.
Proiectul a stârnit reacţii şi în rândul locatarilor de la blocurile din fata parcării unde ar urma să fie amenajat patinoarul.
Asociaţia de proprietari a anunţat că va ataca hotărârea în instanţă de Contencios Administrativ, dacă cel puţin 2/3 dintre consilieri o vor aproba.
1

loading...