Slider

Victima era pensionară şi tocmai făcuse şedinţa de dializă. Maşina firmei ce transportă dializaţi a intrat cu viteză într-un cap de pod.

O pensionară care făcea dializă la Iaşi a murit pe drumul de în­toarcere spre casă. Femeia, în vârstă de 78 de ani, a murit miercuri seara, după ce a fost implicată într-un accident rutier. Victima a fost rănită grav după ce maşina firmei private BGS cu care revenea de la şedinţa de dializă a intrat într-un cap de pod pe raza comunei Coarnele Caprei.

La locul accidentului a intervenit un echipaj SMURD de terapie intensivă şi echipajul de prim ajutor de la Hârlău. Femeia a făst găsită de medici în stop cardio-respirator. Specialiştii au iniţiat manevre de resuscitare şi, după ce i-au repornit inima, au transportat-o în Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul „Sfântul Spiridon“.

„Pacienta ca­re se întorcea de la dializă a fost găsită inconştientă, în stop cardio-respirator. Victima a fost re­suscitată, adusă în UPU cu politraumatism şi în stare de comă. După primele investigaţii femeia a fost transferată la Spitalul de Neurochirurgie“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Victima şi-a pierdut viaţa în timpul investigaţiilor la Spitalul de Neurochirurgie. Potrivit reprezentanţilor IPJ, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru omor din culpă.

„Miercuri, 7 iunie, la ora 17.40, un tânăr de 26 de ani care conducea un autoturism Dacia ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat cu roata într-un pod. În urma impactului, o femeie de 78 de ani a fost transportată inconştientă la spital“, a arătat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ.

Sursa

Slider
loading...