0.2 C
Paşcani
marți, martie 19, 2024

NU IGNORAŢI SEMNELE CYBER-BULLYING-ULUI!

„Cyber-bullying” (hărţuirea cibernetică) este termenul folosit pentru definirea diverselor forme de abuz psihologic pe internet (hărţuire, ameninţare, intimidare, adresare de injurii, transmiterea de mesaje obscene, uneori ajungându-se chiar şi la şantaj), cu scopul de a ataca în mod deliberat, repetat şi ostil o persoană sau un grup de persoane.

Interacţiunea pe reţele sociale sau pe alte forme de comunicare pe internet (e-mail, messenger, forumuri) are de multe ori şi o componentă mai întunecată.

Despre hărţuirea în mediul virtual (cyber-bullying)

„Cyber-bullying” (hărţuirea cibernetică) este termenul folosit pentru definirea diverselor forme de abuz psihologic pe internet (hărţuire, ameninţare, intimidare, adresare de injurii, transmiterea de mesaje obscene, uneori ajungându-se chiar şi la şantaj), cu scopul de a ataca în mod deliberat, repetat şi ostil o persoană sau un grup de persoane.

Dacă sunteţi victime ale cyber-bullying-ului, gândiţi-vă să apelaţi la mijloacele legale, pentru ca autorii să fie sancţionaţi.

Nu trebuie să vă pierdeţi sentimentul de siguranţă şi încrederea în sine.

Cum vă apăraţi de hărţuirea pe Internet?

Trebuie ştiut că, indiferent de cât de gravă poate fi situaţia,apelaţi la Poliţie ori depuneţi o plângere prealabilă, pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

Important! Atunci când victima hărţuirii în mediul virtual este minor, aceasta trebuie însoţită la poliţie pentru plângerea prealabilă de către părinţii săi sau tutorele desemnat legal.

Recomandările Poliţiei Române:

În cazul mesageriei electronice, blochează persoanele necunoscute care îţi fac rău sau creează-țiun cont de utilizator nou şi închide-l pe cel vechi, pentru a stopa corespondenţa nedorită sau mesajele injurioase.

Dacă nu reuşeşti să eviţi o corespondenţă injurioasă, salveaz-o, pentru a o avea ca mijloc de probă. Păstrează deci (prin salvare de pagină ori fişier sau captura de ecran) orice mesaj, comentariu, secvenţă audio sau video pe care agresorul le-a postat.

Dacă cineva a postat, fără acordul tău, imagini, filme sau date de contact private, trebuie să te adresezi administratorului respectivului site pentru a elimina conţinutul nedorit. În cazul în care ţi se refuză îndepărtarea imaginile şi datele de contact ilegal postate, poţi să faci plângere penală în baza art. 226 din Noul Cod Penal, cu privire la violarea vieţii private.

Te poţi adresa oricărei unități de poliție pentru investigaţii, atunci când consideri că s-a adus atingere bunei reputaţii prin publicarea fără acord.

Alte articole

Liceul Miron Costin Pașcani la ceas aniversar – VIDEO

Zilele Liceului Teoretic Miron Costin din municipiul Pascani s-au...

Dedeman anunță angajări la Pașcani. Primele posturi disponibile

Momentul mult așteptat de mulți pășcăneni. Magazinul DEDEMAN a...

Creştinii ortodocşi încep luni Postul Paştelui

Creştinii ortodocşi încep, luni, Postul Paştelui sau Postul Mare,...