18.5 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Noi sensuri unice în municipiul Pașcani

Administrația locală a municipiului analizează posibilitatea amenajării a noi sensuri unice pe străzile orașului. In ședința Comisiei de Ciruclatie care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute a fost pusă in discuție o cerere in acest sens. Este vorba despre amenajarea unui sens unic cu intrare pe strada Izvoarelor, prin fata Liceului Miron Costin și ieșirea pe strada Mihai Eminescu spre Biserica Sfântă Vineri.

 


Propunerea, a primit aviz negativ in cadrul ședinței de vineri, dar urmează sa fie făcută o vizita in teren pentru a fi găsită cea mai buna soluție. 

Edilul municipiului, Marius Pintilie, a explicat in conferință săptămânală de presa ca măsurile sunt necesare pentru amenajarea unor noi locuri de parcare pe un sens de mers in zonele in care se vor face aceste schimbări rutiere. 

In aceeași ședința a comisiei, s-a mai discutat si despre reorganizarea circulației in incinta pieții gării, unde ar urma sa fie făcute patru benzi. 

Membrii comisiei au aprobat si acordarea unui aviz pentru Planul Urbanistic Zonal pentru construire locuinte, birouri, spatii comerciale si imprejmuire pe strada Gavril Gheorghiu.

De precizat este faptul ca in cadrul ședinței de vineri au fost șase petiții pe ordinea de zi, la care au mai fost trei solicitări suplimentare. 

Alte articole

Programul transportului public din Pașcani, în perioada sărbătorilor pascale

Operatorul local din municipiul Pașcani a anunțat programul de...

O nouă oportunitate de formare pentru cadrele didactice ale Școlii Gimnazile Speciale Pașcani

C.P. Prin programul de 𝐀𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐞 Ș𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫ă 𝟐𝟎𝟐𝟑-𝟏-𝐑𝐎𝟎𝟏-𝐊𝐀𝟏𝟐𝟏-𝐒𝐂𝐇-𝟎𝟎𝟎𝟏𝟒𝟔𝟐𝟓𝟐,...