1.8 C
Paşcani
luni, decembrie 6, 2021
Array

Moment emoționant la Colegiul „Unirea”. Mai mulți profesori și-au luat rămas bun de colegi și elevi

Moment emoționant la Colegiul „Unirea” din Pașcani. Mai mulți profesori și-au luat rămas bun de la colegi și elevi, ieșind la pensie. Conducerea a organizat pentru ei un eveniment cu care greu o să-l uite!

„Rămas bun profesional, dragi colegi seniori!

Spunem că fiecare anotimp din viața noastră are frumusețea, parfumul, culoarea dorită de noi doar dacă avem ochi să vedem, minte deschisă și gânduri cu infinite ferestre.

Este toamnă și școala își cunoaște bobocii dar își ia și rămas bun profesional de la seniorii Colegiului Unirea. O generație de elevi vine, o generație de profesori pleacă. Pleacă doar din sala de clasă, pentru că au ostenit să reia în fiecare toamnă ciclul lecțiilor de zbor pentru generații și generații de copii. Fiecare copil care a trecut prin sala de clasă a colegilor noștri are mintea și sufletul construit cu stropi din energia dumnealor. Sunt colegii noștri de cancelarie, acel ”perfect – imperfect de cancelarie” care este colegul nostru din școală.

Catedrele de matematică, istorie și inginerie au predat ștafeta lecțiilor spre înalt în cunoaștere și iubire prin doamnele profesor: Mioara Petrescu, Liliana Centea, Felicia Cojocaru și domnul profesor Desideriu Weisz. Felicitări dragi colegi pentru o carieră frumoasă!” a spus în discursul său directorul Daniela Orășanu.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Palatul Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa poate fi vizitat și virtual

Muzeul de Sit Arheologic de la Cucuteni și Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa (județul Iași)...

Mesaje de Sfântul Nicolae 2021. Urări amuzante și felicitări de trimis celor dragi

Pe 6 decembrie este prăznuit Sfantul Nicolae, ocrotitorul marinarilor și al copiilor. Astăzi, sute de mii de români...

Piesa „All I Want for Christmas is You” a primit statutul oficial de „diamant”. S-a vândut în 10 milioane de exemplare

Dar de preţ pentru Mariah Carey, înainte de Crăciun: celebrul ei cântec "All I Want for Christmas...

Un tânăr teribilist la volanul unui BMW a făcut prăpăd la Hârlău! A scăpat bolidul de sub control şi s-a răsturnat după ce a...

Un accident rutier grav s-a produs seara trecută între două autoturisme. Accidentul a avut loc în orașul...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI