15.2 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Modernizarea Pieţei Gării, împiedicată de proprietarii chioşcurilor


Aşa ar putea arăta piaţa din spatele Gării Paşcani, principală poarta de intrare a municipiului. În locul celor două chioşcuri şi al magazinului de pompe funebre ar urma să fie amenajate spaţii verzi şi să fie amplasate bănci, conform HCL nr 1 din 28.01.2010 aprobată pe timpul administratiei Craciunescu. Câteva luni mai târziu, documentaţia de avizare pentru „Piaţa Gara CFR Paşcani” a fost întocmită în două exemplare şi predată administraţiei locale dar proiectul nu a mai fost dus la bun sfârşit.

Odată cu modernizarea străzii Gării şi reorganizarea traficului rutier din zona, Primăria Paşcani a reluat acest subiect.
A anunţat că pe acelaşi spaţiu ar putea fi amplasată şi o locomotivă veche şi recondiţionată, la solicitarea conducerii Gării, ca simbol pentru istoria ceferistă a municipiului.
Mai mult decât atât, în şedinţa din luna august ar urma să fie reactualizate studiile şi indicatorii tehnici.  Investiţia este estimată la câteva sute de mii de lei şi va fi făcută cu bani de la bugetul local şi muncitorii de la Gospodăria Comunală, susţin reprezentanţii Primăriei.

Nu se ştie când vor începe şi când vor fi finalizate lucrările deoarece chiriaşii de pe terenul Primăriei refuza să îl elibereze. Este vorba despre societatea West Moldavia SRL a cărui contract a expirat deja şi societatea Lorimer SRL Paşcani, a cărui contract a fost prelungit în anul 2016, în mod abuziv şi fără respectarea procedurilor. Patronii celor două unităţi refuza să predea terenul şi au atacat în instanţă ordinele de evacuare. Primul pe motiv că Primăria i-a dat autorizaţie pentru o construcţie definitivă, nu provizorie (în timpul inundaţiilor, pentru consolidarea chioşcului) iar al doilea deoarece are contract, încă valabil.

Mai mult, consilierul Marius Pintilie, administratorul societăţii Lorimer SRL Paşcani susţine că ar fi vorba despre o răzbunare politică a primarului Dumitru Pantazi şi că nu este nici un proiect de modernizare a zonei Gării.
Asta deşi contractul de închiriere „încetează de drept, fără punere în întârziere, fără intervenţia instanţei de judecată şi fără nici o altă formalitate prealabilă” în caz de sistematizare a zonei, conform articolului 16 din contract.
Primăria a pierdut procesele cu cele două societăţi şi, culmea, trebuie să le achite şi cheltuieli de judecată, din cauza unor greşeli de procedura ale juriştilor şi executorului judecătoresc. Hotărârile judecătorilor au fost atacate şi se aşteaptă că cererile să fie soluţionate. Până atunci amenajarea Pieţei Gării rămâne blocată în timp ce terenul municipalităţii este deţinut abuziv (fără contract şi plata legală, în cazul societăţii West Moldavia, cu încălcarea prevederilor legale în cazul societăţii Lorimer).

Amenajare Piata Gara Pascani by orizontul pascani on Scribd

Alte articole

Parcări cu plată puține, înainte de alegeri

Dezbateri intense in comisiile de specialitate pe marginea proiectului...

Bani pentru biserici de la bugetul local. Se pot depune proiecte

Administratia locala a deschis sesiunea de depunere a proiectelor...