11.3 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

„Mic dejun cu miere” la Școala Topile

La Școala Gimnazială Topile a avut loc o nouă activitate din campania europeană intitulată „Micul dejun cu miere”. Evenimentul a fost organizat de Federația Asociațiilor Apicole din România, reprezentată local de Ioan Radu, în parteneriat cu Școala Gimnazială Topile.

Acţiunea face parte dintr-o campanie educaţională care are loc în întreaga Uniune Europeană şi care îşi propune conştientizarea copiilor asupra necesităţii unui stil de viaţă sănătos, ceea ce presupune si o alimentaţie sănătoasă.

În data de 17 noiembrie 2017, la nivelul întregii Uniuni Europene, organizaţii din sectorul apicol participă la o campanie educaţional – promoţională comună, pentru conştientizarea tineretului asupra necesităţii unui stil de viaţă sănătos, a importanţei albinei pentru mediu şi agricultură şi a produselor apicole pentru o alimentaţie sănătoasă. Această campanie, ajunsă deja la cea de-a 4-a ediţie, se desfăşoară în a treia vineri din luna noiembrie, fiind deja tradiţională sub denumirea de „Micul dejun cu miere”. Organizaţiile apicole din România aflate în coordonarea Federaţiei ROMAPIS, în parteneriat cu Uniunea Naţională a Cooperativelor Apicole din România iau parte la această acţiune, trimiţând reprezentanţi în şcoli pentru a le vorbi copiilor despre albine şi miere. În dorinţa de a le face copiilor o zi cât mai dulce, aceştia vor fi invitaţi să deguste mierea de albină oferindu-le caserole cu miere poliflora românească, provenită direct de la apicultori precum şi câte un orar cu albinuţe.

Apicultorul Ioan Radu intenționează să deschidă un cerc apicol la Școala Topile, propunere ce a fost acceptată și de directorul școlii, Daniel Pintilie, care face demersuri pentru a primi aviz de la Inspectoratul Școlar Județen Iași.
La campania din acest an vor participa aproximativ 12.500 de copii, elevi şi preşcolari din 15 judeţe şi Municipiul Bucureşti.

Sursa

Alte articole