Slider

Noi restricţii de circulaţie în municipiul Paşcani, de acesta dată pentru maşinile de tonaj. Comisia de Circulaţie, întrunită astăzi în şedinţă, a stabilit că în interiorul municipiului, viteza de circulaţie să fie redusă de la 50 la 30 km/oră. Măsură va intra în vigoare imediat ce vor fi amplasate indicatoarele de restrictie, la intrările/ieşirile din oraş.
Totodată comisia a stabilit montarea de echipamente electronice pentru monitorizarea vitezei în zona podului peste calea ferată, la ieşirea spre Iaşi.
Totul a pornit de la mai multe sesizări primite de locatarii de pe strada Grădiniţei, din apropierea podului spre calea ferată. Ei au reclamat faptul că din cauza vitezei exagerate cu care circulă maşinile de tonaj, mai ales noaptea,  sunt afectate locuinţele din zonă. Oamenii au cerut administratiei locale restricţionarea şi chiar interzicerea traficului greu prin devierea pe alte străzi.
Membrii comisiei au ajuns la concluzia că nu pot limita accesul maşinilor de tonaj în oraş iar traficul nu poate fi deviat pentru că Pascaniul nu are  o şosea de centură.
Menţionăm că în intersecţia de la Spitalul de Urgenţă din Paşcani urmează să fie amplasate semafoare, măsură care ar ajuta  la viteza de circulaţie în această zonă.

loading...