10.8 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Legea care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră a fost adoptată

Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, a fost adoptată luni de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 175 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 30 de abţineri. USR, PNL şi PMP nu au votat.

Legea va impune operatorilor să plătească impozite progresive pe venituri suplimentare, 50% din toată producţia va trebui tranzacţionată pe piaţa românească, iar sumele obţinute vor fi direcţionate spre parteneriatele public-private.

Nu puteam accepta ca România să-şi păstreze în continuare dependenţa energetică de ruşi. Faptul că am pus 50% din toată producţia pe contracte bilaterale, iar 50% tranzacţionare pe piaţa românească înseamnă că România devine una dintre puţinele ţări din lume care devine independentă energetic”, a spus președintele PSD, Liviu Dragnea.

Acesta a prezentat luni o variantă mult modificată a legii faţă de cea adoptată de Senat chiar în timp ce aceasta era discutată în comisiile de specialitate.

Președintele PSD consideră că suma totală încasată de statul român va depăşi 20 de miliarde de dolari după adoptarea noilor măsuri, potrivit estimărilor liderului PSD.

Sursa Digi 24

Alte articole